Drumul catre Khardung La (ziua 1-2)

In cazul in care va intrebati: Khardung La este punctul cel mai inalt accesibil cu vehicule motorizate din lume: 5602 m.

Cum a inceput

Acum vreun an mi-am luat motoreta. Hotarare luata ca mai toate din viata mea, pentru ca asa mi s-a pus pata in momentul ala.
Apoi mi-am luat si carnet. Vorba unui prieten bun "Carutza, om sucit".

Printr-un concurs de imprejurari la care s-au inscris o serie de oameni neseriosi, m-am trezit fericita posesoare a unei dorinte intense de a merge in India, plus un bilet dus-intors la Delhi, cumparat ca era oferta.
Cum biletul e o conditie necesara, dar nu suficienta a unei excursii reusite, am gugaluit "India+tour", moment in care viata mea a capatat un sens: printre rezultate, trona un pompos "Motorbike safari tour". Dat mailuri, primit raspuns dupa cateva zile, desemnat agentie castigatoare pe un simplu si singur criteriu: una dintre agentii organiza tur pe motocicleta in Himalaya. Deci riscant, deci trebuie incercat.

Faptul ca m-am dat cu motorul vreo 5000 de km pusi cap la cap si numai pe asfalt bun n-a prea inflamat nicio sinapsa in mintea mea, una din devizele mele in viata fiind: "la naiba, ce poa' sa se intample?".

De ultim moment

Cu vreo 2 saptamani inainte de plecare, un amic se hotaraste brusc ca vrea sa vina cu mine. Ok. Sa fim intelesi, el are o Toyota Hilux. Pentru ignoranti ca mine, care nu fac deosebirea intre un Logan si un Mertzan, Toyota Hilux e o dihanie de masina, de-aia de isi ia omu' cand vrea sa explice tuturor Doreilor ce bine s-a realizat el in viatza.

Revenind, amicul asta al meu e baiat bun la origini, dar care n-a considerat necesar sa ma anunte daca mai vine sau nu pana in ziua de dinaintea plecarii, avand telefonul inchis vreo saptamana inainte.
Istoria a aratat pana la urma ca vine, el urmand sa mearga cu jeep-ul pe care mi-l asigura agentia sa-mi car bagajele si mecanicul. N-a condus nici macar un metru. Acu' privind in urma, nici nu-l condamn.

Ziua 1: Delhi.

Fight Club. There's only one rule: there are no rules!

Zi de acomodare. Delhi - un oras locuit de 12 milioane de oameni. Dar nu, exagerez...locuit e un cuvant mare. Cred ca "cotropit" e un cuvant mai potrivit. Pentru ca dormitul in strada e ceva normal, usuratul din picioare unde te taie e ceva normal, aruncatul de gunoaie oriunde, oricum e ceva normal.

Traficul... iarasi un cuvant mare (sau mic?). Nimeni nu incetineste sau nu se asigura la nicio manevra, nici macar la iesirea de pe o strada laterala pe cea principala. Majoritatea vehiculelor nu au oglinzi, sau oglinzile sunt pliate sau orientate spre cer. Orice manevra se acompaniaza de claxonat, aceasta fiind si semnalizarea, si asigurarea, si rugaciunea la Ganesha sau la Shiva sau la cine te-oi ruga tu. Daca vreunu' face pana pe banda din mijloc acolo opreste - sa fim intelesi, fara vreun avertisment, - si acolo schimba roata.
Nu, nu exagerez. E fix asa.
Bonus: fiind fosta colonie engleza, circulatia e pe stanga.

Din fericire acolo am avut o masina si sofer care ne-a plimbat prin haosul acela desavarsit, si intr-o zi am vazut doua temple, un palat si poarta India. Restul a constat din stat in trafic. Mirobolant, ce pot sa zic.

Ziua 2: Delhi - Shimla

It's a long way to Tipperary.

Drumul pana la Shimla, de unde urma sa iau trotineta in primire (un Royal Enfield Bullet 500 cc) a fost un aproximativ calvar, din motive de trafic. La descrierea anterioara s-au adaugat si camioanele, majoritatea pe rotile lor, unele pe o parte oarecare in peisaj.
A avut insa un rol practic foarte important, si anume m-am obisnuit cu ideea de circulat pe stanga.
La Shimla am facut cunostinta cu Ben (mobra), cu soferul, (poreclit generic Dorel, nu i-am inteles niciodata numele) si cu mecanicul, (pe nume real Raju, poreclit ulterior "Piticul atomic").