Ziua 7 (vineri, 2 octombrie 2009): Losar - Keylong (160 km)
Asfalt tango
Ziua a debutat furios cu o ascensiune pana la trecatoarea Kunzum (4551 m). Cu 300 de m inainte de a ajunge la punctul marcat de o stupa dragutza si deja omniprezentele mantre fluturatoare mi-am luat prima tranta.
Cum s-a intamplat: drumul era pe partea de nord a versantului, iar la 9 dimineata namolul cleios si pietros pe post de suprafata carosabila se intindea pe un strat de gheata.Toate bune si frumoase primii 20 de km, insa putin inainte de Kunzum, Ben se hotaraste sa o ia spre dreapta. Manevrele cu ghidonul au fost complet inutile, ghidonul spre stanga fiind, mobra se ducea vertiginos spre haul din dreapta. Am incercat sa ii dau un nou sens in viatza cu picioarele, care insa imi alunecau la fel de suav ca si cauciucurile lui Ben. Cu o miscare haotica foarte precisa, am dat cu ea de pamant, fix la tzanc, pentru ca la finalul manevrei roata din fata spanzura letargica in hau ( nu avea decat vreo 20 de m, dar totusi), cu crash bar-ul infipt mototol in pietrisul din marginea dumului.
Bilant: crash bar-ul oleaca hait, vreo 5 vanatai zdravene si ceva noroi pe goretex.
Moment Kodak: fata lui Dorel si a lui Raju cand am refuzat sa-l las pe Raju sa mearga mai departe cu motoru'.
Avantul pionieresc avea sa-mi fie taiat in mod marsav de Ben 500 de metri dupa trecatoare, cand s-a hotarat sa se razbune pentru tranta anterioara. M-am trezit atat de instantaneu si subit pe jos, incat in primul moment nu intelegeam unde e drumul si cum a ajuns cerul in dreapta mea. Deoarece am cazut tot pe stanga, aveam sa constat seara prezenta unei vanatai pe sold cam de 6/8 cm. Raju a insistat sa mearga el, si deoarece perspectiva lipsei de mobra nu imi inflorea imortele roz de fericire in cap, am acceptat. A mers el inca vreo 15 km, cat a mai fost gheata pe jos, apoi am revenit la carma.
Dupa alti 20 de km, jeepul a cedat nervos si spiritual, treaba manifestata printr-o ruptura de ceva pe la frane, asa incat a trebuit sa oprim in Keylong, nu in Jispa cum era planul.
Ziua a fost marcata de doua evenimente:1) amicul meu s-a hotarat ca are o urgenta in tara si trebuie sa plece, si 2) l-am intalnit pe Mike, un englez care era plecat de cateva luni bune pe un BMW R1200 intr-un tur al lumii ambitios, de unul singur.
Ziua 8 (sambata, 3 octombrie 2009 - ziua de nastere a mamei mele): Keylong - Pang (180 km)
De ziua ta, mamico...
...m-a tavalit un camion de 7 tone.
M-am trezit cu un sentiment foarte nasol, dupa ce visasem numai morti si chestii de genul. Nu cred in premonitii, dar jur ca m-am suit cu inima indoita pe Ben in dimineata aia. Am plecat impreuna cu Mike, dar fara amicul meu, care a reusit sa-si gaseasca bilete de avion inapoi spre casa si a plecat impreuna cu un om de la agentia de turism spre Manali. Eu mergeam in fata, cu Mike in spate, si jeepul insotitor si mai in spate. Dupa vreo 6 km, intr-o zona de asfalt foarte bun, intru intr-o curba fara vizibilitate, claxonand ( e ilegal sa intri in curba oarba fara sa claxonezi). Aud claxon de dupa munte, ma trag cat pot de mult pe stanga (desi soseaua avea 9 m latime in locul ala) si incetinesc pana la vreo 10 km/ora. Manevre complet inutile, pentru ca atunci cand a aparut namila de camion, am constatat ca nu am unde sa ma duc astfel incat
sa nu ma loveasca, pentru ca venea aproape lipit de peretele muntos, pe contrasens ( in fotografie se vad clar urmele rotilor, care se opresc unde m-a lovit).
Daca va inchipuiti ca l-a impresionat ca m-a lovit frontal, va inselati. Cat ma luptam eu cu crash bar-ul care imi clampase piciorul drept pe teava de esapament si nu puteam sa ies de sub mobra, iar un firicel de fum se inalta sprinten din gamba mea, minunatul a dat oleaca in spate (dupa ce a scos capul pe geam si mi-a zis vreo doua) si a trecut hotarat peste motocicleta sub care ma aflam prinsa ca un gandac la insectar. Marele meu noroc a fost cu crash bar-ul, care a sustinut eroic greutatea camionului (partial, e drept, a trecut doar cu roata din fata dreapta).
Mike era deja langa mine, si m-a ajutat sa ridic mobra (eu aveam o grija, ca curgea benzina din rezervor). Au aparut si Dorel cu Raju, care au refuzat categoric sa se duca dupa camion sa-i ia numarul (eu m-am uitat dupa el, dar toate camioanele alea arata ca niste sorcove, nu m-am prins care dintre inscriptii e numarul).
Acesta e momentul in care Mike a devenit eroul meu personal: s-a suit hotarat pe calul lui, si a plecat in urmarirea zmeului cel rau. Am aflat ulterior ca a reusit sa-l opreasca dupa ce a pus motoru' de-a curmezisul pe drum. Soferul era un ras de om, 160 si treij de kile ud, dar care a ignorat complet amenintarile lui Mike cu politia, s-a suit inapoi in trasura si i-a dat flacari.
Mike s-a dus apoi chitit la politie, cu care a venit dupa vreo 45 de minute la locul faptei. Cu toata forta politieneasca din Keylong, ce consta in 4 politisti. Au venit, si sa mor de ras nu alta cand au inceput sa faca poze: camera avea eticheta cu pretul pe ea, cred ca o imprumutasera pentru eveniment. Asta pentru ca Mike s-a dus la politie sa reclame accidentul, iar acestia i-au raspuns calmi ca nu e treaba lor. Pana nu a scos un cutit si nu le-a zis ca se duce dupa sofer si-i ia gatul, poate asa devine treaba lor, nu i-a urnit. (povestea din unghiul lui Mike aici : http://gettinglost.asia/Blog/Entries/2009/10/2_The_Road_to_Leh_-_Part_Two.html). Oricum, el e un finutz pe blogul lui vis-a-vis de oamenii de acolo.
Povestea s-a terminat la politie, la un birou improvizat ad-hoc afara pentru ca sediul era in renovare. Dupa ce ne-au tinut in soare vreo doua ore ca sa vina soferul (oprit la un punct de control), am aflat ca pentru ca soferul sa pateasca ceva, eu trebuie sa-l reclam cu cerere de proces, si trebuie sa vin personal sa depun marturie, procesul durand cam 2 ani jumate. Am incheiat socotelile punandu-l sa plateasca toate daunele motoretei.
Bilant: eu vreo 14 vanatai ( suprapuse si adunate la cele anterioare, am cazut tot pe stanga ), motorul ambele amortizoare fata praf, plus o mototoleala zdravana a intregii tablarii in partea din fata; scarite si crash bar contorsionate serios.
In concluzie, eu m-am suit frumos in jeep, urmand sa ajung in Leh pe 4 roate, (inca vreo 350 de km) iar acolo sa primesc alta mobra pentru a urca la Khardung La.
Am innoptat in Pang, la cort. Cand am ajuns acolo am utilizat si prima fiola de dexametazona, din fericire nu pe mine, ci pe o elvetianca de 22 de ani, pe care am gasit-o in cort la Pang cu probleme serioase de respiratie. Cand au auzit "localnicii" ca sunt medic (le-a zis soferul meu), au navalit ca potarnichile pe mine, de nu intelegeam cu ce-am gresit.
Lilly (asa o cheama) si-a revenit cam in juma de ora de la injectie, mai mult datoita faptului ca am reusit s-o calmez.
Fiind luna plina, am reusit sa fac cateva poze ale taberei destul de faine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu