Numele ei era Manta. Manta 290.
S-a intamplat la ceas de toamna, in 2006. In luna lui Brumarel (nu, nu e memoria mea prodigioasa, doar ca inca mai am caietul de salturi).
Revenind.
Va povesteam eu cu patos si daruire ca am avut o mica sedinta de spiritism cu Newton la Strejnic, intr-un avion de parasutism, in care, culmea, se gaseau si parasutisti. (Ma rog, s-au gasit pana la un moment dat).
Ei bine, unul dintre ei era (si mai este) un baiat foarte saritor (parasutist, deh!), si mai ales destept, pe nume Remus. Daca-as crede in Dumnezeu, baiatul asta ar avea cate o lumanare aprinsa la biserica in fiecare duminica.
Remus m-a auzit spunad ca ai biliv ai chen flai. Si mi-a aratat cararea cunoasterii (acu-i zice DN6 Bucuresti -Alexandria).
Pe acea carare, citez: "dupa un semn de intrare intr-o comuna proaspat inventata....a, de fapt nu e deloc proaspat inventata, Buda", e o strada la dreapta care duce la aerodromul de la Clinceni. Cum sa numesti, frate, o comuna proaspat infiintata in Romania "Buda"!? Mai ramanea sa numeasca restaurantul comunal "Pesta" . "Ei, ce-ai mancat azi?" "Pai...specialitate a la Pesta" si, unde-i asta? "In Buda". "Ahammm, da....fascinant!"
Macar daca era spre Oltenita, ne gandeam ca-i din seria "Ratele si camioanele" (The ducks came from the trucks, that one). Dar, surpriza, nu e!
In fine, ma invata Remus tot ce trebuie sa fac. Si-am facut.
Manualul Parasutistului Sportiv = bifat.
Examen medical = bifat.
Examen scris = bifat (am copiat de la un pushtan de-ala de chiar invatase ceva).
Examen fizic = bifat (era sa-l pic, dupa ce am facut foarte bine la mai toate probele, dar la tractiuni la bara m-am prabusit lata dupa 2 bucati. Deh, nimeni nu e perfect, nici macar eu).
Si pret de fo 2 uichenduri mi-am facut veacul chitzcaind pe langa domnul Instructor Lutzac "da' io cand sar....da' io cand sar.....da' io cand sar". Se termina etapa, si eu nu eram inca airborn.
Si-a sosit clipa mareata. Intr-o dimineatza de octombrie, dupa cum va ziceam. Cand deja ma consolasem ca nu pup anul ala, se repede in mine (domnul Lutzac are vreun metru 90 si fo suta dooj dah kile), si zice clar si raspicat : "TU! SALT, ACUM!"
Yuhuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!
M-am inhamat, m-am urcat in pasare. Sus, veselie mare, rasete, chiote. Si brusc si sincron, tacere. Asta ca finca a franat avionul. Acu' nu stiu altii cum sunt (imi pare ca la fel), dar asta este momentul cand mi se lichefia mie chiofteaua. Si cum pufanii sar primii, eu am sarit in a doua serie. A doua. Aici o poza facuta cu telefonul din usa avionului.
Acu' am uitat sa va zic, dar in ziua aia era sa nu se mai sara ca era vantul foarte puternic. Undeva in jur de 8 m/s, cu mici variatii.
Oricum, mi-a zis Remus, fie-i numele laudat, "cand e vantul asa, nu mai faci toate schemele de pilotare, te duci direct la saltea". Gata sefu'! (in gandul meu: "Oricum nu le stiu").
Asaaaaa....si eram eu in usa avionului. Si tre sa pui piciorul drept, adica piciorul de sub mana dreapta, in usa, si sa sari de parca alearga Maical catre tine (pe vremea aia era viu, da?). Adica de parca vrei sa faci pogo cu o broasca testoasa. Si pun eu hotarata piciorul STANG in usa (sunt stangace la picior, era natural, nu?) si cand realizez ca n-am cum sa sar cu spatele aud: "Salt!"
Acum, domnul Lutac e celebru' ca daca nu sari cand a zis "salt!", sari cand te ia el in secunda doi si da cu tine. Nu stiu cat de reala e faza, dar nici n-am vrut sa aflu. Printr-o miscare de miutza, am schimbat scurt piciorul si m-am azvarlit.
Si a fost perfect de minunat. Parasuta s-a deschis frumos la 3, comenzile s-au desprins lin, si mai si functionau pe deasupra. Altimetrul arata 800 de m si aceea este senzatia pentru care merita sa traiesti.
Zbor. Libertate. Liniste.
Asa de frumos, ca am uitat sa fac manevrele de pilotare. Cand incepusem sa ma panichez ca eram deja prea jos sa le mai incep, mi-am adus aminte ce a zis Remus. Si am aterizat fix langa saltea. Aproape perfect.
Lucru care mi-a adus si al doilea salt din ziua aia.
Care n-a mai fost atat de perfect.
Pai ce s-a intamplat. Cand bate vantul asa de rau, primul lucru pe care trebuie sa-l faci (intotdeauna aterizezi cu vantul in fata), e sa te intorci prin rotire cumva si sa prinzi suspantele cu bratul, ca sa desumfli textila. Ce-ati vazut in filmele cu bolovani Tanase aia de-i sufla vantu' si-i taraste pe camp e foarte real.
Eh, la al doilea salt nu mi-a mai iesit figura asa bine, am aterizat la vreo 3 m in camp. Atat de perfect contrar vantului, incat n-am apucat sa ma intorc sa prind suspantele. Pentru ca nici nu am atins bine solul, ca parasuta s-a umflat ca o vela vikinga, m-a dat fara menajamente cu poponeatza de mama Geea si da-i si fugi. Si mi-a trecut toata viata omenirii prin fata ochilor: femeia de Neanderthal tarata de par...., Luptatoarele cu taurii din Minos (alea nu prea bune)....amazoanele sagetate si tarate de cal atarnate-n scara....Valentina Tereshkova la un antrenament in imponderabilitate (cand s-a stricat rotorul sculei de facut antigravitatie).....si eu, atarnata in suspante, incercand disperata sa pun frana, ca deja aveam toata flora stepei in chiloti, si ma si vedeam cosand la lampa pe gaz niste fashiutze minuscule care candva fusesera o parasuta.
Si speranta a incoltit. In jurul meu mi s-a parut ca vad alergand Zburatorul....care pluteste lin...si pica pe langa parasuta....ce mama ma-si!?Ce Zburator e ala care pica-n nas? Ah, uite ca mai e unu'....o fi fraxo.
Asta o fo mai putin miop, ca s-a aruncat fix pe batista Desdemonei. Si caruselul nebun s-a oprit. Si-am putut sa-mi ridic si eu turul nadragilor peste cactusul ce-mi crescuse intre timp pe pielea suava a posteriorului.
Si Darwin a zis: " sa fie Homo Erectus".
Si a fost.
S-a intamplat la ceas de toamna, in 2006. In luna lui Brumarel (nu, nu e memoria mea prodigioasa, doar ca inca mai am caietul de salturi).
Revenind.
Va povesteam eu cu patos si daruire ca am avut o mica sedinta de spiritism cu Newton la Strejnic, intr-un avion de parasutism, in care, culmea, se gaseau si parasutisti. (Ma rog, s-au gasit pana la un moment dat).
Ei bine, unul dintre ei era (si mai este) un baiat foarte saritor (parasutist, deh!), si mai ales destept, pe nume Remus. Daca-as crede in Dumnezeu, baiatul asta ar avea cate o lumanare aprinsa la biserica in fiecare duminica.
Remus m-a auzit spunad ca ai biliv ai chen flai. Si mi-a aratat cararea cunoasterii (acu-i zice DN6 Bucuresti -Alexandria).
Pe acea carare, citez: "dupa un semn de intrare intr-o comuna proaspat inventata....a, de fapt nu e deloc proaspat inventata, Buda", e o strada la dreapta care duce la aerodromul de la Clinceni. Cum sa numesti, frate, o comuna proaspat infiintata in Romania "Buda"!? Mai ramanea sa numeasca restaurantul comunal "Pesta" . "Ei, ce-ai mancat azi?" "Pai...specialitate a la Pesta" si, unde-i asta? "In Buda". "Ahammm, da....fascinant!"
Macar daca era spre Oltenita, ne gandeam ca-i din seria "Ratele si camioanele" (The ducks came from the trucks, that one). Dar, surpriza, nu e!
In fine, ma invata Remus tot ce trebuie sa fac. Si-am facut.
Manualul Parasutistului Sportiv = bifat.
Examen medical = bifat.
Examen scris = bifat (am copiat de la un pushtan de-ala de chiar invatase ceva).
Examen fizic = bifat (era sa-l pic, dupa ce am facut foarte bine la mai toate probele, dar la tractiuni la bara m-am prabusit lata dupa 2 bucati. Deh, nimeni nu e perfect, nici macar eu).
Si pret de fo 2 uichenduri mi-am facut veacul chitzcaind pe langa domnul Instructor Lutzac "da' io cand sar....da' io cand sar.....da' io cand sar". Se termina etapa, si eu nu eram inca airborn.
Si-a sosit clipa mareata. Intr-o dimineatza de octombrie, dupa cum va ziceam. Cand deja ma consolasem ca nu pup anul ala, se repede in mine (domnul Lutzac are vreun metru 90 si fo suta dooj dah kile), si zice clar si raspicat : "TU! SALT, ACUM!"
Yuhuuuuuuuuuuuuuuuuu!!!
M-am inhamat, m-am urcat in pasare. Sus, veselie mare, rasete, chiote. Si brusc si sincron, tacere. Asta ca finca a franat avionul. Acu' nu stiu altii cum sunt (imi pare ca la fel), dar asta este momentul cand mi se lichefia mie chiofteaua. Si cum pufanii sar primii, eu am sarit in a doua serie. A doua. Aici o poza facuta cu telefonul din usa avionului.
Acu' am uitat sa va zic, dar in ziua aia era sa nu se mai sara ca era vantul foarte puternic. Undeva in jur de 8 m/s, cu mici variatii.
Oricum, mi-a zis Remus, fie-i numele laudat, "cand e vantul asa, nu mai faci toate schemele de pilotare, te duci direct la saltea". Gata sefu'! (in gandul meu: "Oricum nu le stiu").
Asaaaaa....si eram eu in usa avionului. Si tre sa pui piciorul drept, adica piciorul de sub mana dreapta, in usa, si sa sari de parca alearga Maical catre tine (pe vremea aia era viu, da?). Adica de parca vrei sa faci pogo cu o broasca testoasa. Si pun eu hotarata piciorul STANG in usa (sunt stangace la picior, era natural, nu?) si cand realizez ca n-am cum sa sar cu spatele aud: "Salt!"
Acum, domnul Lutac e celebru' ca daca nu sari cand a zis "salt!", sari cand te ia el in secunda doi si da cu tine. Nu stiu cat de reala e faza, dar nici n-am vrut sa aflu. Printr-o miscare de miutza, am schimbat scurt piciorul si m-am azvarlit.
Si a fost perfect de minunat. Parasuta s-a deschis frumos la 3, comenzile s-au desprins lin, si mai si functionau pe deasupra. Altimetrul arata 800 de m si aceea este senzatia pentru care merita sa traiesti.
Zbor. Libertate. Liniste.
Asa de frumos, ca am uitat sa fac manevrele de pilotare. Cand incepusem sa ma panichez ca eram deja prea jos sa le mai incep, mi-am adus aminte ce a zis Remus. Si am aterizat fix langa saltea. Aproape perfect.
Lucru care mi-a adus si al doilea salt din ziua aia.
Care n-a mai fost atat de perfect.
Pai ce s-a intamplat. Cand bate vantul asa de rau, primul lucru pe care trebuie sa-l faci (intotdeauna aterizezi cu vantul in fata), e sa te intorci prin rotire cumva si sa prinzi suspantele cu bratul, ca sa desumfli textila. Ce-ati vazut in filmele cu bolovani Tanase aia de-i sufla vantu' si-i taraste pe camp e foarte real.
Eh, la al doilea salt nu mi-a mai iesit figura asa bine, am aterizat la vreo 3 m in camp. Atat de perfect contrar vantului, incat n-am apucat sa ma intorc sa prind suspantele. Pentru ca nici nu am atins bine solul, ca parasuta s-a umflat ca o vela vikinga, m-a dat fara menajamente cu poponeatza de mama Geea si da-i si fugi. Si mi-a trecut toata viata omenirii prin fata ochilor: femeia de Neanderthal tarata de par...., Luptatoarele cu taurii din Minos (alea nu prea bune)....amazoanele sagetate si tarate de cal atarnate-n scara....Valentina Tereshkova la un antrenament in imponderabilitate (cand s-a stricat rotorul sculei de facut antigravitatie).....si eu, atarnata in suspante, incercand disperata sa pun frana, ca deja aveam toata flora stepei in chiloti, si ma si vedeam cosand la lampa pe gaz niste fashiutze minuscule care candva fusesera o parasuta.
Si speranta a incoltit. In jurul meu mi s-a parut ca vad alergand Zburatorul....care pluteste lin...si pica pe langa parasuta....ce mama ma-si!?Ce Zburator e ala care pica-n nas? Ah, uite ca mai e unu'....o fi fraxo.
Asta o fo mai putin miop, ca s-a aruncat fix pe batista Desdemonei. Si caruselul nebun s-a oprit. Si-am putut sa-mi ridic si eu turul nadragilor peste cactusul ce-mi crescuse intre timp pe pielea suava a posteriorului.
Si Darwin a zis: " sa fie Homo Erectus".
Si a fost.
deci posteriorul nu a necesitat penseta pentru extragerea obiectelor straine?
RăspundețiȘtergereNu. Grebla.
RăspundețiȘtergere