China - partea a treia

Ziua de 19 mai e nedemna de povestit. Mi-am petrecut-o tramabalandu-ma din centrul Beijingului la hotelul de langa aeroport, cautand o banca unde poate imi merge cardul (am si gasit) si primind un masaj de 2 ore, care a fost foarte, foarte misto.
Toate acestea intr-o zona de la periferia Beijingului unde nimeni nu vorbea nici macar 3 cuvinte de alta limba decat a lor.
Check-in-ul a fost o aventura (cum explici unei chinezoaice care habar nu are decat chineza si care iti cere sa platesti camera ca totul e deja platit?).
Apoi am gasit o spelunca unde am mancat si am baut, reusind performanta impresionanta de a recunoaste ce e in mancarea din meniul fara poze doar din scris, si de a comanda mancare, bere si betisoare (aia m-a vazut europeanca si mi-a dat o furculita infecta) in chineza. Ionela, multumesc inca odata pe aceasta cale.
Restaurantul arata ... hmmm... normal, iar chelnerul mangaia ostentativ o pisica inainte sa iti aduca mancarea.


In baia hotelului era o adevarata comoara de engrish





Fac o mica paranteza: chineza nu e foarte grea, daca esti o minte murdara. De exemplu, betisoare se zice "coia-tze". Bere e "pi-tziou". Cum se zice "neiute" nu am tupeu sa scriu, ma baneaza astia pentru limbaj obscen. De-asta zic, nu mi-a fost foarte greu ca dupa 3 zile sa comand mancare in chineza.

20 Mai - Beijing- Zhangjiajie.

Stiti filmele chinezesti? Alea in care peisajele montane te dau pe spate? Tigru si Dragon, gen? Nu? Atunci stiti Avatar si Hallelujah Mountains. Da. Acolo am fost.

Dar sa incepem cu inceputul.
Am ajuns in Zhangjiajie cu oarecare intarziere. In aeroport a fost floare la ureche sa fac check-in si sa gasesc poarta, trebuie sa recunosc ca sunt foarte organizati si aeroportul e foarte bine gandit si semnalizat.
Ajung eu acolo, ies, ba, nu era nimeni de la agentie sa ma adune. Panica. Dau sa scot telefonul sa sun la agentie, aeroportul se goleste cat dau eu drumul, cauta semnal alea. Cat scormoneam eu dupa fituicile pe care scrisesem numarul de telefon, vine o fâţă la mine, vreo 19 ani, si ma intreaba daca eu sunt doamna Codan (mi se intampla frecvent - Numele incepe cu Mis - toata lumea intelege ca e apelativul Miss. Sau - si mai crunt, cauta un domn. Mi s-a intamplat, e chiar mai amuzant sa explici ca nu, nu sunt barbat - doh!- si ca da, pe mine tre' sa ma pescuiasca).
In fine, cadem de comun acord ca pe mine ma asteapta, ma aburc in masina, plecam.
Pe ghida o chema Caddy - numele de scena, ala chinezesc era ceva nepronuntabil pentru mine.
Ma prezint, ma intreaba de vreo 8 ori cum e numele meu, repeta ceva de genul Iolala (ma gandesc ca asa patesc si ei cu europenii care incearca sa le pronunte numele, deci nu m-am suparat). Peste 5 minute deja uitase cum ma cheama, ma intreaba iar de vreo tzshpe ori, repet rabdatoare. In urmatoarele zile mi-a zis Selila, Sanoa, Simala, urmand sa se hotarasca pentru Senila. Asa mi-a ramas numele pana in final.
Am ajuns la hotel, am lasat catrafusele in camera (decenta), si-am plecat sa vedem lacul Baofeng. Vreme superba, ne-am dat cu barca pe lac, ne-am plimbat pe o poteca pe-acolo, frumos.

Cea mai misto chestie e ca pe lac din cand in cand erau casute pe malul lacului si in ele erau fete sau baieti imbracati in port popular si cand treceau barcute cantau cantecele traditionale vechi. Eu eram singura europeanca din barca, si a fost chiar fain pentru toti cei din barca stiau cantecele si cantau si ei. Foarte, foarte misto. Singura chestie care a stricat tot farmecul era ghida grupului cu care eram care vorbea in permanenta intr-o portavoce (fratii mei, suntem intr-o barca de 3 m, la ce iti trebuie portavoce?).





Dupa plimbarea pe lac ne-am mai fâţâit noi pe ici pe colo, dar tot mai aveam juma de zi. Asa ca am decis sa vad o pestera care era programata a treia zi, Yellow Dragon.
O pestera privata, amenajata de unul de prin zona. In stilul kitchos caracteristic: luminiţe colorate, pampoane si floricele.
Pestera in rest chiar faina. Daca reuseai sa vezi ceva de proiectoarele colorate, zic.











Seara am mers la un spectacol traditional. Nu ma asteptam la cine stie ce, si biletul mi s-a parut cam scump, dar sa v-o spun pe-aia dreapta, a meritat fiecare cent.

Decorurile superbe, muzica foarte faina, si numerele de-a dreptul spectaculoase, totul intr-o sala plina ochi.
Nu am multe poze ca am filmat mai tot timpul.


Si m-am intors la hotel Si-am dormit in cel mai mare pat pe care l-am vazut vreodata.

21 - 22mai - Halleluja!

Si-a venit si ziua mult asteptata, in care urma sa vizitez parcul national Zhangjiajie. M-am trezit intr-o vreme de cosmar: ploaie, ceata, frig.
Ziua era programata sa mergem pe o poteca prin munti. Eu, viteaza, ca nu, mergem. Am pornit, am  ajuns, am inceput traseul, dar entuziasmul mi s-a cam taiat dupa vreo ora: nu vedeam nimic,  ploua de te-nmuia si in oase, si o ceata de sa-ti bagi degetele in ochi. Am bananait un pic, am facut niste poze, am renuntat.








Ne-am intors in oras, si, deoarece mai aveam o gramada de vreme, am plecat cu un autobuz local pana intr-o comuna din apropiere unde era un mare magazin de matasuri. Speram sa gasesc ceva fain la un pret rezonabil. M-am inselat.
Tura cu autobuzul a fost insa interesanta. Nu am mai vazut de mult un autobiz atat de daramat. La un moment dat s-au suit si niste pitipoance, pline de bijuterii aurii kitchoase, galagioase si nesimtite. Eu am crezut ca-s curve. Caddy se apropie de mine si imi sopteste: sunt niste doamne foarte bogate din zona, oare ce cauta in autobuz? Da chiar, ce naiba cauta in autobuz? Ii zic ca eu am crezut ca-s curve. Expresie de soc pe fata ei: cum poti crede asa ceva? Nu vezi ce bjuterii scumpe au?
Hmmmm....
Am mancat, ne-am restras in barlog, cu speranta ca a doua zi vremea va fi mai buna.
Speranta desarta.
A doua zi cand m-am trezit acceasi poveste: ceata, frig, ploaie. La naiba!
Dar am plecat sa vad Halleluja Mountains (redenumiti oficial asa de catre autoritati).
Intrarea in parcul national.





 Accesul in partea "avatarica" a pacului se face urcand cu cel mai inalt lift in aer liber din lume, Bailong (tradus - 100 de dragoni). E un monstru de sticla, care urca 330 m. Impresionant.

Punctul de sosire al liftului

Poza de sus in jos, de pe rampa de sosire a liftului.













Fapt divers: In varful parcului se afla cel mai mare MacDonald's din China.
Am urcat apoi intr-o pagoda de unde se vedea foarte fain si am facut cateva poze.



23 Mai - Tianmen Shan


Muntele Tianmen este unul dintre cele mai spectaculoase peisaje naturale din lume. Parerea mea. Numai ca eu am apucat sa vad bucatele din el, printre fuioare de ceata si rapaieli de ploaie. La naiba!

Accesul se face, in maretul stil chinezesc, cu ceva care este cel mai cel din lume, si anume cel mai lung teleferic din lume: 7 kilometri jumate.








 Ajungi apoi in varf, unde mergi pe o poteca de ciment construita de-a lungul muntelui vertical, la o inaltime ametitoare si avand in retina niste peisaje de te lasa paf.
 O portiune de cateva zeci de metri din poteca lunga de cativa kilometri este din sticla.
Poteca asta e celebra in lume, fiind suspendata la vreo 1200 de m pe o stanca verticala. Abia asteptam sa ma dau pe ea, dar din pacate era ceata. Oricum, senzatia e cacatoare.
 Cand am ajuns la poteca, vanzatoarea de bilete nu voia sa ne dea voie sa intram, ca cica din cauza de vreme nu e permis. M-am rugat de ea (prin Caddy), pana la urma m-a lasat. Pe poteca erau niste chinezoaice panicate care mergeau lipite de pereti si niste mosulici care se tarau cracanati de-a latul potecii, lipiti de zid. Sincer, nu am inteles de ce, din cauza cetii nu se vedea haul decat din cand in cand.




Aici se ridicase ceata de tot, si se vede foarte clar poteca atrnata de peretele muntos.
Cand ne-am intors se ridicase de tot ceata, dar intrarea la poteca era inchisa de tot.

Alta trasatura spectaculoasa este drumul de numai 11 km care duce in varf la pestera Tianmen, de fapt o arcada naturala chiar in varful muntelui, dar care are nu mai putin de 132 de m. Aici se desfasoara frecvent campionatele Red Bull de Wingsuit. Pozele spun de ce. Daca cautati pe youtube, gasiti o gramada de filmulete facute de zburatori in costume de zbor. Merita vazute.

Poza dupa poza drumului facut de un zburator.


 Am pornit apoi in pas sprinten prin ceata si ploaie pe poteca din jurul muntelui,catre o manastire din varf. Ceata s-a mai ridicat din cand in cand, asa ca am reusit sa fac cateva poze cat de cat.


Aaaaaa...ok.






Ghici ce-am facut eu primul lucru cand am calcat pe pod? Am inceput sa legan sandramaua.

Si-am ajuns si la manastire.

Poza direct in jos catre baza muntelui.









Si-am plecat cu microbuzul catre Pestera Tianmen. Da, pe drumul ala, pe o ceata cum vedeti mai jos.








Cand am ajuns nu prea mai era ceata, dar ne era foame. Am mancat ceva la un restaurant acolo, dar pana am mancat, s-a lasat iar ceata. Pana sus erau doar trepte, vreo nustiucate sute. Caddy mi-a zis ca imi trebuie o ora dus intors.
in 20 de minute eram inapoi. Ca doar veneam de la Maratonul marelui zid, nu?




Da, acolo unde se zareste o luminita prin ceata e pestera. Am vazut-o si pe-asta. Sau asa ceva.



Si ne-am intors la telecabina, si am pornit inapoi.

 



In telecabina am reusit sa pozez unghiile unui chinez, ca tot va povesteam mai devreme.

Ne-am intors apoi in oras, eu urmand sa plec inapoi la Beijing. Deoarece mai aveam cateva ore libere, am mers prin oras sa mai cumpar cate ceva, si am mers la mec sa mananc ceva.

Si-am plecat la Beijing, si apoi acasa.

Cam asta a fost China.

Una peste alta, tragand linie si adunand mi-a dat cu plus. Oricat de dezgustata am fost de unele obiceiuri ale chinezilor, toata aventura a fost mai mult decat faina.

Eu zic ca, daca aveti timp si chef, merita.