Cum am petrecut eu decompresia de la 5000 de m

August 2006


Pilanesberg - Africa de Sud



Calatorie de serviciu, de la Pilanesberg la nu mai tin minte unde (Razvan?). Proaspat angajata, si cum nu sunt oricum extrem de sociabila, ma pun intr-un scaun pe ultimele randuri, singura pe tot randul, la fereastra, cu castile pe urechi.

Zborul nu era foarte lung, undeva la vreo 2 ore, dar cum mie imi arde de șotii mai tot timpul, imi tună:

pandesc o stewardesa mai in varsta care se tot fofila pe acolo. Avionul avea un spatiu destul de larg in spate, fara scaune, cu o fereastra in spatiul acela liber. Ma duc la ea, imi proptesc un picior in perete si incep sa trag cu nadejde de marginea cauciucului ala de izolare. Cand se apropie stewardesa ii zic foarte serioasa: "This window is broken, it won't open!!!"

Tanti zambeste calm si gaseste forta sa-mi explice: "This is a plane, none of the windows will open"

Eu proptesc piciorul in avion si trag cu putere :"but I'm sick, I need air!!!". Iau o fata panicata si gatuita si incep sa trag. Femeia se aduna, trage aer in piept, si ma conduce politicoasa la scaun.

Ma asez, spasita. O pandesc cand revine, țuști la geam. Ma gaseste infigand un pix, cu limba in coltul gurii exprimand precizie, in cauciucul ala din jurul geamului. Femeia se oripileaza, ma ia de cot si ma duce la scaun. Eu protestez moale:"But the window is broken, it won't open, someone should fix it!"

Femeia imi zambeste a "stai aici ca-ti rup capu' " si pleaca.

Imi montez castile, dau muzica la maxim si ma uit pe geam. La un moment dat, simt ca mi s-au infundat urechile oleaca.

Ma uit asa, fugitiv spre interiorul avionului, si nu-mi cred ochilor. Un vacarm vizual, care la scoaterea castilor se acompaniaza de un haos auditiv. Stewardese panicate, colegi care urlau, unul cu sange curgand din nas, unul se tinea de urechi. Deoarece nimeni nu parea interesat a-mi da vreo explicatie daca intreb, in stilul caracteristic m-am gandit ca daca avionul inca pluteste, nu e fum si motoarele sunt pe aripi, n-am ce face decat sa astept. Si daca ar fi fost altfel, tot n-aveam ce face. Asa ca pun castile la loc, dau muzica un pic mai incet si imi vad de uitat pe geam.

Dupa 5 minute anunta pilotul ca ne intoarcem la Pilanesberg, ca s-a deschis usa de la cala in zbor si ar trebui totusi inchisa.

Eh, si aici urmeaza partea frumoasa. Fiind cea mai in coada, cobor ultima. La "facut cu mana" de "ziceti mersi ca v-am adus pe pamant", prietena mea stewardesa. Galbena ca lamaia, cu un zambet asisderea. Nu ma pot abtine si-i trantesc acuzatoare:

"SEE? I TOLD YOU ABOUT THE WINDOW!"
Fata dansei? Priceless.

Una peste alta, usa a fost inchisa (si reparata, era defecta), colegii care nu mai voiau sa urce in avion au fost imbatati, amenintati sau tarati, astfel incat pana la urma am zburat din nou. Am ajuns la destinatie, ne-am facut treaba.

In imagine, in aeroport dupa aterizarea de urgenta. Ma bucuram la un Laphroig.

Follow-up:



Ghici cu ce echipaj (implicit avion) ne-am nimerit la intoarcere? E-gzact! Ghici cine s-a albit progresiv de sus in jos cand mi-a vazut moaca zambareata? Corect din nou. Bineinteles ca nu m-am putut abtine si cand am trecut pe langa ea i-am facut cu ochiul: "I do hope you fixed it!"