Himalaya pe motor - toata povestea

Deoarece era foarte greu de citit de la coada la cap, asa, am pus totul la un loc.


Drumul catre Khardung La (ziua 1-2)

In cazul in care va intrebati: Khardung La este punctul cel mai inalt accesibil cu vehicule motorizate din lume: 5602 m.

Cum a inceput

Acum vreun an mi-am luat motoreta. Hotarare luata ca mai toate din viata mea, pentru ca asa mi s-a pus pata in momentul ala.
Apoi mi-am luat si carnet. Vorba unui prieten bun "Carutza, om sucit".

Printr-un concurs de imprejurari la care s-au inscris o serie de oameni neseriosi, m-am trezit fericita posesoare a unei dorinte intense de a merge in India, plus un bilet dus-intors la Delhi, cumparat ca era oferta.
Cum biletul e o conditie necesara, dar nu suficienta a unei excursii reusite, am gugaluit "India+tour", moment in care viata mea a capatat un sens: printre rezultate, trona un pompos "Motorbike safari tour". Dat mailuri, primit raspuns dupa cateva zile, desemnat agentie castigatoare pe un simplu si singur criteriu: una dintre agentii organiza tur pe motocicleta in Himalaya. Deci riscant, deci trebuie incercat.

Faptul ca m-am dat cu motorul vreo 5000 de km pusi cap la cap si numai pe asfalt bun n-a prea inflamat nicio sinapsa in mintea mea, una din devizele mele in viata fiind: "la naiba, ce poa' sa se intample?".

De ultim moment

Cu vreo 2 saptamani inainte de plecare, un amic se hotaraste brusc ca vrea sa vina cu mine. Ok. Sa fim intelesi, el are o Toyota Hilux. Pentru ignoranti ca mine, care nu fac deosebirea intre un Logan si un Mertzan, Toyota Hilux e o dihanie de masina. Mare. Stabila. Patru roti.

Revenind, amicul asta al meu e baiat bun la origini, dar care n-a considerat necesar sa ma anunte daca mai vine sau nu pana in ziua de dinaintea plecarii, avand telefonul inchis vreo saptamana inainte.
Istoria a aratat pana la urma ca vine, el urmand sa mearga cu jeep-ul pe care mi-l asigura agentia sa-mi car bagajele si mecanicul. N-a condus nici macar un metru. Acu' privind in urma, nici nu-l condamn. Si eu as fi facut la fel.

Ziua 1: Delhi.

Fight Club
. There's only one rule: there are no rules!

Zi de acomodare. Delhi - un oras locuit de 12 milioane de oameni. Dar nu, exagerez...locuit e un cuvant mare. Cred ca "cotropit" e un cuvant mai potrivit. Pentru ca dormitul in strada e ceva normal, usuratul din picioare unde te taie e ceva normal, aruncatul de gunoaie oriunde, oricum e ceva normal.

Traficul... iarasi un cuvant mare (sau mic?). Nimeni nu incetineste sau nu se asigura la nicio manevra, nici macar la iesirea de pe o strada laterala pe cea principala. Majoritatea vehiculelor nu au oglinzi, sau oglinzile sunt pliate sau orientate spre cer. Orice manevra se acompaniaza de claxonat, aceasta fiind si semnalizarea, si asigurarea, si rugaciunea la Ganesha sau la Shiva sau la cine te-oi ruga tu. Daca vreunu' face pana pe banda din mijloc acolo opreste - sa fim intelesi, fara vreun avertisment, - si acolo schimba roata.
Nu, nu exagerez. E fix asa.
Bonus: fiind fosta colonie engleza, circulatia e pe stanga.

Din fericire acolo am avut o masina si sofer care ne-a plimbat prin haosul acela desavarsit, si intr-o zi am vazut doua temple, un palat si poarta India. Restul a constat din stat in trafic. Mirobolant, ce pot sa zic.

Cel mai mare templu Sikh din India, Gurdwara Bangla Sahib


Palatul regal din Delhi. Din pacate nu se poate vizita.


Poarta India

Storcatoarea de lamai, vorba unui prieten.





Mahatma Ghandi, in marime naturala, la casa unde a locuit si unde a fost ucis.

Camera in care a locuit

Mahatma Ghandi si roata de tors, simbolul Indiei

Pasii lui Mahatma Ghandi, refacuti catre locul unde a fost ucis


Locul unde a fost ucis







Ziua 2: Delhi - Shimla

It's a long way to Tipperary.Drumul pana la Shimla, de unde urma sa iau trotineta in primire (un Royal Enfield Bullet 500 cc) a fost un aproximativ calvar, din motive de trafic. La descrierea anterioara s-au adaugat si camioanele, majoritatea pe rotile lor, unele pe o parte oarecare in peisaj.
A avut insa un rol practic foarte important, si anume m-am obisnuit cu ideea de circulat pe stanga.
La Shimla am facut cunostinta cu Ben (mobra), cu soferul, (poreclit generic Dorel, nu i-am inteles niciodata numele) si cu mecanicul, (pe nume real Raju, poreclit ulterior "Piticul atomic").








Doar o trotineta de pe strada

Mesajul e bine ales, ce sa zic

Hotelul unde am innoptat

Si am facut cunostinta cu Ben

In hotel

Drumul catre Khardung La (zilele 3-4)

Ziua 3 (luni, 28 septembrie 2009): Shimla - Sarahan (185 km)

Preludiul unei aventuri.

M-am acomodat repede cu Ben, contrar unei cascadorii foarte spectaculoase dupa primii 3 km, in care mi-a fugit foarte naravas de sub fund la o frana brusca cu spatele. Am aflat atunci ca Ben iarta multe si ca trebuie sa merg mai incet. Aveam aproape 50 km/ora.
Trebuie sa specific ca schimbatorul de viteze era la piciorul drept, cu viteza 1 in sus, restul in jos. Pentru profani, in mod normal schimbatorul e la piciorul stang, cu viteza 1 in jos, restul in sus. Deci fix invers.Drumul a fost acceptabil, insa traficul, dominat de camioane care depaseau cand si unde li se nazarea a facut ca aprecierea agentiei de 7-8 ore de drum sa fie corecta.Intrasem deja pe Valea Spiti, bucata care mie mi s-a parut cea mai frumoasa din tot traseul parcurs. Deocamdata desi ingust, drumul era aproximativ asfaltat si inca mai avea balustrada pe alocuri. Situatia avea sa se schimbe in curand...
Si-am pornit







































Ziua 4 (marti, 29 septembrie 2009): Sarahan - Sangla - Reckong Peo (149 km).

Living on the edge.
A fost ziua in care am aflat la ce e bun parasutismul practicat anterior. Drumul a constat in mersul pe o fasie de macadam, sau ceva in genul, lat de vreo 2,5 m, in stanga un hau de vreo 700 m in medie, fara balustrada cea mai mare parte de drum, cu camioane care cand treceau pe langa mine trebuia sa ma duc maxim pe stanga, cu camionul aplecat amenintator catre mine caci trebuia sa se urce un pic pe munte ca sa avem loc. La curbele la stanga, inclinarea, desi minima (am mers cu cca 40 km/ora) dadea un nou sens expresiei "deschidere larga", pentru ca ma uitam direct in hau. Din loc in loc erau portiuni mai late de drum, unde se retrageau vehiculele de pe banda din stanga cand se intalneau doua masini mai mari sau camioane.

Aici am postat un filmulet facut cu camera de pe casca. Din pacate e un pic sui, pentru ca nu am avut posibilitatea sa verific pozitia camerei, neavand laptop la mine.
http://www.youtube.com/watch?v=lIw3t0eiSX4

Senzatia cea mai crunta, si atunci m-am chiar speriat un pic, fost cand pe acest drum descris mai sus eram pe o portiune in coborare destul de abrupta si la un moment dat, uitandu-ma in fata, constat ca drumul se termina brusc in hau. Primul instinct a fost sa franez, insa apoi am vazut ca de fapt e o curba in unghi drept fix in capatul pantei, si drumul exista in continuare, totusi.























Drumul catre Khardung La (zilele 5-6)

Ziua 5 (miercuri, 30 septembrie 2009): Reckong Peo - Tabo (163 km)

Ti-am luat un inel
Ziua primei defectiuni tehnice. Drumul mergea de-a lungul vaii Sutlej, fiind cunoscut ca drumul Indo-Tibetan. In drum spre Tibet, unde am vizitat o manastire hindusa, aud un "trosc!" si Ben nu mai vrea sa urce. Prima sansa a lui Raju sa-mi arate ce poate, deoarece imi cazuse lantul.














Ziua a continuat linistita, si au aparut si primele cascade. Drumul era in mare parte pavat, insa in mai toate curbele si inainte si dupa toate podurile traversate (si au fost cateva), drumul devenea o aglomeratie de bolovani noroiosi sau un paraias vesel. Multe erau dintr-alea langa care ai fi murit de frustrare daca le-ai fi intalnit in desert, un namol pietros in care ghiceai apa, insa au fost si cateva pe care trecandu-le intram in apa pana la jumatatea rotii sau chiar mai sus. Partea proasta cu astea e ca de obicei apareau brusc intr-o zona cu asfalt relativ bun ( de obicei in curba), ca de obicei se terminau/incepeau in panta, si erau populate de bolovani nu intotdeauna rotunzi, niciodata orientati paralel cu sensul de mers si care mai si alunecau ca niste calamari speriati.

Doua situatii care au necesitat interventia Piticului atomic Raju:

  • rampa la vreo 45 de grade, cu cascada noroioaso-bolovanoasa inclusa in pachet. Sir de jeepuri si camioane. Astept pana urca camionul din fata mea, imi iau avant pionieresc si ii dau gaz. Urc pana pe la jumate, moment in care se opreste motorul. Infig hotarata ghetele in namol, si incerc sa-i dau scanteie. Vise. Intre timp alunecam gratios spre jeepul din spate, care nu era al echipei fantastice, dupa cum urma sa constat. Ala saracu' dadea claxoane, dar Ben refuza sa porneasca. Moment de glorie Raju, care a aparut fix cand mai aveam putin si ma urcam pe jeepul respectiv, si-a introdus degetelele lui fine undeva sub sa si Ben a pornit, proaspat ca o salata din gradina ursului.
  • traversam un paraias sprintar, apa pana la marginea de sus a ghetei. Ghidam roata printre doua pietre mai sanatoase sprijinindu-ma cu picioarele intr-un unghi destul de obtuz pe acestea, cand shpuf!, Ben refuza sa mai coopereze. Sa ma fi vazut, o spendida baletutza cracanata pe bolovanii aia, care mai si alunecau, incercand sa conving fiara sa porneasca. Raju a sosit sa ma salveze rapid, a repetat figura cu degetelele si totul s-a terminat cu bine.










Am innoptat la manastirea Tabo, o manastire buddhista din anul 966. Treceam deja de 3500 de m altitudine, si era a doua zi fara apa calda la dush. Eu am zis merci ca e apa de orice fel, pentru ca dupa 8 ore de mers prin praf si noroaie fata mea lasa urme negre pe servetelele umede cu care ma mai stergeam din cand in cand.









Orez cu dhal, ceai masala.Asta am mancat 10 zile.

















Ziua 6 (joi, 1 octombrie 2009): Tabo- Losar (171 km)

Things can only get better


In afara de santierele de constructie care sunt oricum prezente cam peste tot (din cauza furiilor vremii soseaua dispare destul de frecvent, iar acolo mai toata munca se face ca acum 200 de ani, adica cu oameni care sparg pietre cu ciocanul pe marginea drumului sau cara pietrisul in cosuri puse pe cap), drumul a fost chiar placut.Am vizitat satucul situat la cea mai mare altitudine din Himachal Pradesh (Kibber, 4025 m) si cea mai mare Gompa (manastire) din Himachal Pradesh, Ki.




















Supermarketul local




Ca fapt divers, la un moment dat am pus mobra pe cricul lateral, cand se inclina foarte mult. A curs un pic de benzina, iar unde a curs a ramas gaura in asfalt ( imi pare rau ca nu mi-a trecut prin cap sa fac poza).

Drumul catre Khardung La (zilele 7-8)



Ziua 7 (vineri, 2 octombrie 2009): Losar - Keylong (160 km)

Asfalt tango

Ziua a debutat furios cu o ascensiune pana la trecatoarea Kunzum (4551 m). Cu 300 de m inainte de a ajunge la punctul marcat de o stupa dragutza si deja omniprezentele mantre fluturatoare mi-am luat prima tranta.
Cum s-a intamplat: drumul era pe partea de nord a versantului, iar la 9 dimineata namolul cleios si pietros pe post de suprafata carosabila se intindea pe un strat de gheata.Toate bune si frumoase primii 20 de km, insa putin inainte de Kunzum, Ben se hotaraste sa o ia spre dreapta. Manevrele cu ghidonul au fost complet inutile, ghidonul spre stanga fiind, mobra se ducea vertiginos spre haul din dreapta. Am incercat sa ii dau un nou sens in viatza cu picioarele, care insa imi alunecau la fel de suav ca si cauciucurile lui Ben. Cu o miscare haotica foarte precisa, am dat cu ea de pamant, fix la tzanc, pentru ca la finalul manevrei roata din fata spanzura letargica in hau ( nu avea decat vreo 20 de m, dar totusi), cu crash bar-ul infipt mototol in pietrisul din marginea dumului.
Bilant: crash bar-ul oleaca hait, vreo 5 vanatai zdravene si ceva noroi pe goretex.
Moment Kodak: fata lui Dorel si a lui Raju cand am refuzat sa-l las pe Raju sa mearga mai departe cu motoru'.
Avantul pionieresc avea sa-mi fie taiat in mod marsav de Ben 500 de metri dupa trecatoare, cand s-a hotarat sa se razbune pentru tranta anterioara. M-am trezit atat de instantaneu si subit pe jos, incat in primul moment nu intelegeam unde e drumul si cum a ajuns cerul in dreapta mea. Deoarece am cazut tot pe stanga, aveam sa constat seara prezenta unei vanatai pe sold cam de 6/8 cm. Raju a insistat sa mearga el, si deoarece perspectiva lipsei de mobra nu imi inflorea imortele roz de fericire in cap, am acceptat. A mers el inca vreo 15 km, cat a mai fost gheata pe jos, apoi am revenit la carma.





Pe drum a trebuit sa traversez o zona de constructie. Absolut toti muncitorii m-au ignorat, aruncand pietre, nisip, apa, conducand buldozere fara sa le pese daca ma ingroapa si pe mine in drum. Am inghitit vreo 5 kile de praf.
Undeva pe aici am traversat un pod extrem de subred din barne de lemn, nefixate cu nimic din cate mi-am dat eu seama. Poze nu avem. Am facut cateva la o trecatoare unde era un pod mai solid.







Linia aia pe care o vedeti e drumul pe care am urcat.













Dupa alti 20 de km, jeepul a cedat nervos si spiritual, treaba manifestata printr-o ruptura de ceva pe la frane, asa incat a trebuit sa oprim in Keylong, nu in Jispa cum era planul.
Ziua a fost marcata de doua evenimente:1) amicul meu s-a hotarat ca are o urgenta in tara si trebuie sa plece, si 2) l-am intalnit pe Mike, un englez care era plecat de cateva luni bune pe un BMW R1200 intr-un tur al lumii ambitios, de unul singur.







Ziua 8 (sambata, 3 octombrie 2009 - ziua de nastere a mamei mele): Keylong - Pang (180 km)

De ziua ta, mamico...

...m-a tavalit un camion de 7 tone.
M-am trezit cu un sentiment foarte nasol, dupa ce visasem numai morti si chestii de genul. Nu cred in premonitii, dar jur ca m-am suit cu inima indoita pe Ben in dimineata aia. Am plecat impreuna cu Mike, dar fara amicul meu, care a reusit sa-si gaseasca bilete de avion inapoi spre casa si a plecat impreuna cu un om de la agentia de turism spre Manali. Eu mergeam in fata, cu Mike in spate, si jeepul insotitor si mai in spate. Dupa vreo 6 km, intr-o zona de asfalt foarte bun, intru intr-o curba fara vizibilitate, claxonand ( e ilegal sa intri in curba oarba fara sa claxonezi). Aud claxon de dupa munte, ma trag cat pot de mult pe stanga (desi soseaua avea 9 m latime in locul ala) si incetinesc pana la vreo 10 km/ora. Manevre complet inutile, pentru ca atunci cand a aparut namila de camion, am constatat ca nu am unde sa ma duc astfel incat
sa nu ma loveasca, pentru ca venea aproape lipit de peretele muntos, pe contrasens ( in fotografie se vad clar urmele rotilor, care se opresc unde m-a lovit).
Daca va inchipuiti ca l-a impresionat ca m-a lovit frontal, va inselati. Cat ma luptam eu cu crash bar-ul care imi clampase piciorul drept pe teava de esapament si nu puteam sa ies de sub mobra, iar un firicel de fum se inalta sprinten din gamba mea, minunatul a dat oleaca in spate (dupa ce a scos capul pe geam si mi-a zis vreo doua) si a trecut hotarat peste motocicleta sub care ma aflam prinsa ca un gandac la insectar. Marele meu noroc a fost cu crash bar-ul, care a sustinut eroic greutatea camionului (partial, e drept, a trecut doar cu roata din fata dreapta).
Mike era deja langa mine, si m-a ajutat sa ridic mobra (eu aveam o grija, ca curgea benzina din rezervor). Au aparut si Dorel cu Raju, care au refuzat categoric sa se duca dupa camion sa-i ia numarul (eu m-am uitat dupa el, dar toate camioanele alea arata ca niste sorcove, nu m-am prins care dintre inscriptii e numarul).
Acesta e momentul in care Mike a devenit eroul meu personal: s-a suit hotarat pe calul lui, si a plecat in urmarirea zmeului cel rau. Am aflat ulterior ca a reusit sa-l opreasca dupa ce a pus motoru' de-a curmezisul pe drum. Soferul era un ras de om, 160 si treij de kile ud, dar care a ignorat complet amenintarile lui Mike cu politia, s-a suit inapoi in trasura si i-a dat flacari.
Mike s-a dus apoi chitit la politie, cu care a venit dupa vreo 45 de minute la locul faptei. Cu toata forta politieneasca din Keylong, ce consta in 4 politisti. Au venit, si sa mor de ras nu alta cand au inceput sa faca poze: camera avea eticheta cu pretul pe ea, cred ca o imprumutasera pentru eveniment. Asta pentru ca Mike s-a dus la politie sa reclame accidentul, iar acestia i-au raspuns calmi ca nu e treaba lor. Pana nu a scos un cutit si nu le-a zis ca se duce dupa sofer si-i ia gatul, poate asa devine treaba lor, nu i-a urnit. (povestea din unghiul lui Mike aici : http://gettinglost.asia/Blog/Entries/2009/10/2_The_Road_to_Leh_-_Part_Two.html). Oricum, el e un finutz pe blogul lui vis-a-vis de oamenii de acolo.
Povestea s-a terminat la politie, la un birou improvizat ad-hoc afara pentru ca sediul era in renovare. Dupa ce ne-au tinut in soare vreo doua ore ca sa vina soferul (oprit la un punct de control), am aflat ca pentru ca soferul sa pateasca ceva, eu trebuie sa-l reclam cu cerere de proces, si trebuie sa vin personal sa depun marturie, procesul durand cam 2 ani jumate. Am incheiat socotelile punandu-l sa plateasca toate daunele motoretei.
Bilant: eu vreo 14 vanatai ( suprapuse si adunate la cele anterioare, am cazut tot pe stanga ), motorul ambele amortizoare fata praf, plus o mototoleala zdravana a intregii tablarii in partea din fata; scarite si crash bar contorsionate serios.
In concluzie, eu m-am suit frumos in jeep, urmand sa ajung in Leh pe 4 roate, (inca vreo 350 de km) iar acolo sa primesc alta mobra pentru a urca la Khardung La.
Am innoptat in Pang, la cort. Cand am ajuns acolo am utilizat si prima fiola de dexametazona, din fericire nu pe mine, ci pe o elvetianca de 22 de ani, pe care am gasit-o in cort la Pang cu probleme serioase de respiratie. Cand au auzit "localnicii" ca sunt medic (le-a zis soferul meu), au navalit ca potarnichile pe mine, de nu intelegeam cu ce-am gresit.
Lilly (asa o cheama) si-a revenit cam in juma de ora de la injectie, mai mult datoita faptului ca am reusit s-o calmez.
Fiind luna plina, am reusit sa fac cateva poze ale taberei destul de faine.

Eu, Raju, Piticul atomic si domnul de la agentie care a venit sa adune motocicleta din praf.



















Drumul catre Khardung La (zilele 9-10)


Ziua 9 (duminica, 4 octombrie 2009): Pang - Leh

Don't be a dama in the land of lama.




Drumul a fost superb pana la Leh, asfalt bun, serpentine minunate, ce sa mai, toate conditiile sa-mi bag unghia in gat ca n-am mobra. Dupa cateva ore de drum am ajuns in provincia Ladakh, poreclita "the land of lama". In marea mea ignoranta mi-am inchipuit ca "lama" se refera la animal ( ma si miram, de unde pana unde). Ei bine, nu, se refera bineinteles la liderii spirituali buddhisti. Intr-o tara in care daca spui ceva de duh legat de viata si de moarte devii automat zeu, intr-o tara in care nimeni n-a stiut sa-mi spuna ce-a facut zeul pe care il are lipit pe parbriz sau pe bord, ma asteptam ca in taramul buddhistilor, renumiti pentru intelepciune, sa primesc niste raspunsuri. Gre-sit!

In drum spre Leh am reintalnit-o pe Lilly, elvetianca.

Restaurantul cu pricina.








Buddhismul de aici e doar un alt hinduism. Tot 100 si unu de zei, care mai de care mai fioros, iar cand am intrebat ce e Nirvana, s-au uitat toti la mine ca la satana. Nu a fost rea-vointa, pur si simplu nu s-au intrebat niciodata, deci habar n-aveau. Raspunsul a fost invariabil sa ma duc la lama, sa-mi spuna el. Lama nu era la manastire in niciuna din cele tz pe care le-am vizitat.Am fost la o atractie turistica locala: dealul magnetic. Sub sosea e o cantitate mare de magnetit, si daca pui masina scoasa din viteza intr-un anumit loc, urca singura dealul. A fost fun.

Ziua 10 (luni, 5 octombrie 2009): Leh.

City of angels.

Deoarece aceasta zi trebuia sa fie dedicata verificarii tehnice e mobrei inainte de Khardung La, si mobra nu mai era printre noi, a trebui sa-mi fac de lucru prin oras. Am vizitat toate manastirile buddhiste de pe acolo. Incarcare spirituala, nu gluma.


Drumul catre Khardung La (zilele 11-12)





Ziua 11 (marti, 6 octombrie 2009): Leh - Khardung La- Leh (100 km)

I believe I can fly.

Am primit alta mobra, tot un Royal Enfield, dar 350 cc. Aveam sa aflu ca e mai capra decat cealalta, si mai lenesa. Asta nu avea decat oglinda de pe stanga, deci nu aveam nicio posibilitate sa stiu daca am ceva in spate, fapt care m-a deranjat serios toata ziua.
Drumul pana sus a fost foarte placut insa, fiind chiar bun primii 35 de km, ascensiune constanta pe versantul muntos, plina de curbe in ac de par. Aproape de varf, l-am reintalnit pe Mike, caruia ii promisesem un telefon cand ajungeam in Leh, insa Vodafone este restrictionat in zona Jammu-Kashmir, din ceva motive de securitate care mi-au depasit puterea de intelegere.
Pe masura ce urcam era din ce in ce mai frig, iar cu cativa km inainte de varf a trebuit sa opresc sa-mi pun manusile de goretex ca deja mainile mi-erau scutz.
Am ajuns la 5602m , cel mai inalt punct accesibil cu vehicule motorizate,undeva in jurul orei 12.
Primul motociclist roman acolo.

Am stat cam o ora sus, din care jumatate am stat la "poze cu maimuta", cum zice un prieten bun. De-a lungul intregii calatorii am fost rugata sa fac poze cu tot felul de oameni, lucru pe care l-am inteles destul de tarziu. Cert e ca la fiecare oprire se gasea cineva sa vrea "poza cu maimutza". Asta pentru ca, daca o femeie singura pe motocicleta e ceva destul de rar aici, acolo e ceva "o data-n viata". Plus ca au un cult pentru pielea alba (marea majoritate a reclamelor la creme sunt pentru creme care albesc pielea, si la femei, si la barbati) si de asemenea o fascinatie pentru parul rosu (se vopsesc cu henna, ca sa se faca rosii in cap, e considerat ceva de genul "rasa superioara"). Eu fiind roscata pistruiata cu pielea un fel de telemea cu puchi, cred ca paream un fel de extraterestru pentru ei.















Drumul inapoi a fost foarte placut, exceptand senzatia de grrr pe care o aveam de fiecare data cand ma depasea cate ceva (pentru ca nu auzeam si nu vedeam nimic in spate, n-aveam oglinda).

Ziua 12 (miercuri, 7 octombrie 2009): Leh - Delhi

Army dreamers.
Am parasit Ladakh dimineata devreme. Din cauza atentatelor din zona, in aeroport erau mai multi soldati decat pasageri, iar controlul de securitate e foarte strict.
La Delhi am nimerit in ziua celui de-al 6-lea festival pe care l-am prins in cele 13 zile cat am stat acolo, nu am reusit sa inteleg macar cum se cheama, daramite sa tin si minte (urmand ca un festival foarte mare, Diwali, sa aiba loc pe 15 octombrie). Cert e ca era un festival al oamenilor casatoriti.
M-am plimbat prin oras pe jos, si nu pot descrie senzatia decat ca infioratoare: aveam senzatia permanenta ca sunt tavalita la orice traversare de strada, imbrancitul e ceva comun, motociclete pe trotuar asisderea, mirosurile cela mai diverse ( de la prajituri la cadaverina) se succedau cu o viteza naucitoare. Cel mai ciudat e ca senzatia cumulata finala a fost placuta. Chiar mi-a placut sa ma plimb pe acolo, fara vreun motiv rational care sa explice asta.



Drumul catre Khardung La (zilele 13-14)



Ziua 13 (joi, 8 octombrie 2009): Delhi - Agra (Taj Mahal) -Delhi

Ce mult te-am iubit, Paraschivo...Agra a fost o mare dezamagire. Deja obosita, drumul pana acolo prin traficul acela oribil m-a extenuat efectiv. In imagini exemple tipice ale modului in care sunt utilizate ricsele, care sunt ganditepentru un sofer si 3 pasageri. In dreapta se vede cum soferul sta in poala unuia din cei 3 pasageri care stau pe bancheta soferului.
Din pacate nu mi-a iesit foarte bine aceasta poza. Pe motocicleta respectiva, pe rezervor mai era un puradel, iar mama tinea un tzaca la cateva luni in brate. Cam atat despre siguranta in trafic...

Taj Mahal. Monumentul iubirii si al hotilor de buzunare. Nu m-am putut bucura de vizita, pentru ca am fost mult prea preocupata sa imi apar borseta de hoti. E mult mai mic decat imi imaginam, inauntru e un gard de sarma si multi porumbei needucati, care-si fac nevoile pe iubirea majora inchistata in monumentul maret.

Cireasa de pe pupaza: n-a fost zi in vreun oras al Indiei sa nu vad cel putin 3 cupluri de barbati care se tin de mana. La Taj Mahal era plin de ei. N-am inteles care-i faza.




Ziua 14 (vineri, 9 octombrie 2009): Delhi - Helsinki - Bucuresti.

Casa dulce casa.
In afara de faptul ca zborul de la Helsinki la Bucuresti a fost un fel de vizita in masina de spalat, nimic de povestit (vant din coada de 200 de km/ora, er, ce pot sa zic, a fost fun, mai ales lambada stewardeselor pe culoar).


Drumul catre Khardung La : bilant final

Obiectiv principal : primul motociclist roman pe cel mai inalt drum accesibil cu vehicule motorizate din lume = bifat.
Obiectiv secundar 1 : sa nu ma tavalesc = nebifat. Doua cazaturi si un impact frontal. Bilant: cateva vanatai belea, un Royal Enfield pe nume Ben schilodit serios.
Obiectiv secundar 2: sa nu-mi rup nimic = bifat.
Kilometri parcursi Delhi - Khardung La = aproximativ 1800 din care aproximativ 1100 pe motocicleta.
Altitudine maxima atinsa = 5602 m.

La vara: Namibia.
In iarna 2010-2011: Patagonia prin Anzii Cordilieri.

Pe motor, bineinteles :)

La cererea publicului – Panourile

Deoarece am fost certata ca nu am pus detalii si poze mai multe incerc sa ma straduiesc mai mult.
Le multumesc "poetilor" care mi-au reprosat talentul literar (lipsa lui) de asemenea. N-am de gand sa public carti (am trecut prin asta, nu e aducator de mari satisfactii, ca dovada ca nici nu mai am volumasul respectiv) , pur si simplu povestesc. Atata pot eu.
Asadar, revin cu detalii si poze.

Drumul e presarat cu diverse sloganuri moralizatoare.
Aici sunt doua exemple, ce-am apucat sa pozez.
Mai erau si altele de genul "Speed Thrills but Kills", sau "It's better to be Mr. Late that late Mr...", "Don't be a dama in the land of lama" (dama e un fel de zeu), si alte cateva legate de alcool, poate mi le amintesc.

Ca si completare, am vazut un documentar candva despre rata infectarii cu HIV in India, care e undeva pe la 30% in orasele mari. Mi se pare exagerat. O fi.



La cererea publicului – Stupa

Stupa este echivalentul buddhist al crucii crestine, cum ar veni. La manastirile mari sunt 8, diferite in partea din mijloc, care reprezinta cele 8 evenimente importante din viata lui Buddha (mai multe informatii aici :http://www.stupa.org.nz/ si aici : http://www.associatedcontent.com/article/1527357/the_8_great_buddhist_stupas.html?cat=34) .

Oricum, peste tot pe marginea drumului sunt gramezi de pietre, care sunt un fel de stupa construite de cei care trec pe acolo, ca o rugaciune, daca vreti.

O stupa se construieste in jurul unui bat de lemn, care trebuie sa fie dintr-o bucata. Primul nivel reprezinta pozitia in lotus, si la constructie se pun fructe si alimente incorporate in el. Nivelul urmator reprezinta corpul, in el se pun pietre pretioase. Nivelul urmator reprezinta capul. Aici se pun mantre. Conul dinspre varf are cateva spirale si reprezinta parul carliontat al lui Sidharta Buddha. In varf se pun soarele si luna, simbol al (re) nasterii si al mortii.









La cererea publicului – Mantrele


Mantrele sunt niste bucati de panza, pe care sunt scrise niste "incantatii"(mantre), cele mai populare fiind mantra buddhista de baza "OM MA NI PADME HUM" si inca una pe care n-a stiut nimeni sa-mi zica ce scrie. Poate daca gugaluiti aflati, eu acum cam dorm pe mine. Cert e ca li se acorda niste puteri de genul "purifica aerul" (n-am inteles daca de praf, chimicale sau spirite rele). In zona montana, unde buddhismul predomina sunt omniprezente. Pentru a functiona trebuie duse la lama, sa le recite niste mantre si sa le umple cu orez (i-am adus unui amic una, si cand a desfacut-o i-a umplut casa de orez...creca m-o fi injurat un pic. sper ca a montat-o si a curatat aerul dupa blesteme).

La cererea publicului – Trantele


Din pacate nu am vreo scula de aparat foto, si uneori mai refuza sa deschida ochiul cand e trezit brusc. De unde imaginea de fanta. Aici e poza de dupa tavaleala numarul 2, cand incercam sa evaluez daca mai merge mobra si daca mi-am rupt goretexu'. Cu bluza verde, piticu' atomic Raju. Cu alb, sosind agale, Dorel.

Pun si doua poze sexi :
1. in care se vede soldul meu diafan, iar printre pistrui se poate ghici o mica vanataie
2. bratul stang, populat de asemenea de o constelatie fermecatoare de pistrui, printre care se poate ghici o vanataie discreta.
Aici am pus o poza mai mare cu partea frontala a mobrei dupa impact. Si ce-a mai ramas din amortizoarele fata. Cul, nu?

Poze mai multe


Echipa fantastica: ala mic si negru (respira normal insa, altfel l-as fi poreclit Vader) este piticul atomic Raju. In pozitie de tatuc intelept a la "Ciobanasul", Dorel.
Capitza infoiata in stil Cyndi Lauper c'est moi.

Undeva la 4000 de m, aproape de Kibber (aka Aruncatii-din-deal). Nu comentez freza, graieste suficient imaginea (batea vantu', ma!).













Pe valea Spiti, la o gura de liniste.






















In Delhi, la 44 de grade.









Adaug si cateva informatii utile: Pretul calatoriei a fost:
* 450 euro avionul dus intors la Delhi (Finnair - servicii excelente).
* Inchirierea motoretei (inclus si gazul, cazarea, masa, si echipa de suport) - 1085 dolari
* Agentia cu care am colaborat : Skype Address: raj.sharma93

Garhwal Himalayan Expedition

Email:

info@corbettnationalpark.com

garhwal@sify.com

E-15, Plot No. 144 / 145

Shop no. 02,

Sec-08, Rohini,

Delhi – 110085

Ph: 011 – 27948870 / 27947265

Am aflat ulterior ca au si agentie in Bucuresti, deci s-ar putea sa va fie mult mai usor asa.

* Avionul cursa interna (Leh - Delhi) a mai fost si el vreo 200 de dolari.

Daca va mai pot ajuta cu informatii dati cu comentariile :)