După primele rânduri de clipit des a neîncredere, am continuat să citesc, şi să citesc, până când poveştile au devenit horror şi am decis că nu e cazul să risc. Pe scurt, dacă eşti implicat într-un accident rutier în Cuba, indiferent cât de insignifiant, autorităţile au dreptul să te ţină în ţară până totul este clar. Şi ei decid când totul este clar. Pe scurt, au obiceiul de a ţine străinii şi a-i face de bani saptămâni/luni dacă au chef.
Nevrând să aflu dacă au ceva şi cu românii (majoritatea poveştilor erau cu canadieni, câteva cu americani şi una cu un italian), am decis că nu mai vreau trotinetă, vreau să mă întorc acasă când am bilet.
Dar de ce Cuba.
Pentru că sunt convinsă că se va schimba extrem de repede de acum încolo, şi tot aerul ăla de anii 50 va dispărea relativ repede.
Aşa că m-am ambalat şi am pus cap la cap o excursie cu restul de concediu pe care îl mai aveam.
Dar să dam drumul poveştii.
Zborul a durat nici mai mult nici mai puţin decât 28 de ore, un alambic Luxemburg-Amsterdam-Panama-Havana.
Escala în Panama a fost o revelaţie.
Din două motive: Skylineul Panamei este şocant.
Preţurile din aeroportul din Panama sunt şi mai şocante. 6 dolari un Hotdog. 6 dolari un magnet de frigider. 12 dolari un sandwich amarât. Enorm de scumpe.
În timp ce aterizam la Panama am văzut ceva ce îmi doream de mult să văd: St Elmo's Fire.
Dacă nu ştiţi ce e aia, e un fel de halou de lumină albăstruie care apare în jurul avioanelor din cauza electricităţii statice. Cel mai frecvent se întâmplă la Ecuator şi Tropice.
Am ajuns în Havana pe 15 noiembrie. Vremea relativ frumosă, un fel de ploaie cu soare, mai mult soare şi 25 de grade.
Am fost pescuită de la aeroport de o maşină violet, iniţial un Plymouth Deluxe din 1950, acum cu volan de Mitsubishi, CD-player Nissan şi scaune de vinilin şi plastic de origine nedefinită.
Am ajuns la casă, m-am cazat. Acum, să vă zic una alta despre cazările din Cuba. Cel mai sigur este, teoretic, la hotel. Dar nu vă sfătuiesc. Din mai multe motive. Hotelurile sunt exclusiv pentru turişti străini, deci sunt scumpe, fără să fie neapărat curate sau sigure. În ultima vreme din ce în ce mai mulţi localnici au primit autorizaţii să ofere spaţii turistilor, şi chiar investesc să facă spaţii locuibile. Problema este că noţiunea lor de "spaţiu locuibil" diferă extrem de mult de a multor altora. Ceea ce rezultă în camere mici (noi nu am avut unde să ne punem rucsacii fără să ne împiedicăm de ei tot timpul în majoritatea locurilor unde am stat), izolarea fonică este ceva nemaiauzit, şi, deşi respectă noţiunea de proprietate (nu îşi bagă nasul în lucrurile tale), noţiunea de spatiu personal e încă relativ abstractă.
Pe scurt, cazarea la casele private e mult mai ieftină, în general camerele sunt curate, dar sunt extrem de gălăgioase şi înghesuite. Şi au uşi către cele mai ciudate camere. Un fel de Narnja.
Dar să revin.
Cazarea în Havana a fost chiar relativ OK. Am stat pe strada Malecon, strada care curge de-a lungul ţărmului.
Prima zi a constat într-o plimbare de recunoaştere prin Havana şi schimbat bani.
Moneda cubaneză este un lucru foarte interesant, prin simplul fapt că au monede pentru localnici (de o valoare infimă) şi monede pentru turişti (peso convertible). Se cheamă la fel, peso, şi dacă nu ştii ce cauţi te poţi trezi cu peso pentru localnici la rata de schimb pentru turişti.
Casele de schimb sunt rare, şi statul la coadă pentru a schimba bani e ceva normal. Cum să îi deosebeşti: pesos locali au o moacă a cuiva pe mijlocul uneia dintre feţe. Bancnota de 3 pesos îl are pe Che, de aceea nu veţi primi niciodată rest o bancnotă de 3 pesos. Se găsesc de vânzare la localnici.
Nu aduceţi dolari în bancnote mici, de preferat nu luaţi cu voi dolari. Euro e mult mai convenabil ca rată de schimb, şi nu se percepe comision suplimentar pentru bancnote de 10-50 (ca la dolari).
 |
| Strada principală din Havana, El Prado |
 |
| Catedrala Virgina Maria si imaculata conceptie |
Am mâncat la o terasă undeva prin centru, ce altceva decât langustă. Nu am nimerit cel mai bun restaurant, dar a fost ok. Am baut o Pina colada, suficient să mă matolesc după oboseala zborului.
M-am întors apoi acasă, am tras un pui de somn, urmând ca pe seară să pescuim o colegă de călătorie, Irina.
Când a ajuns, am mers cu ea să schimbe şi ea bani, şi am avut ocazia să revizitez fascinanta Havana, noaptea. Nu vă faceţi griji să mergeţi noaptea prin oraş. Criminalitatea este aproape zero, datorită pedepselor extrem de aspre chiar şi pentru cele mai mici delicte.
 |
| Biserică ortodoxă |
Am mâncat la un restaurant cu o orchestră de mariachi şi vreo cincizeci de pisici care cerşeau mâncare.
Am plecat înapoi, reuşind să ne rătăcim, şi luând un taxi numai ca să descoperim că eram la vreo 200 de metri de casă.
16 noiembrie 2014
Alegeri prezidenţiale. Nimerind într-un grup de patrioţi (Irina şi Radu, ghidul), m-am trezit târâtă la consulatul României din Havana ca să votăm.
No, dacă-i musai, cu plăcere.
Consulul s-a bucurat de parcă îl vizitau rudele, ceea ce cred că nu era foarte departe de adevăr, având în vedere populaţia de români din Cuba.
Chiar peste drum de Consulat este casa lui Javier Sotomayor, decorată cu o ştachetă şi cu un număr de maşină (nemţesc) S JS 245, 2,45 fiind recordul mondial stabilit de el şi care a rămas nedoborât până azi.
.jpg) |
| Înâlţimea sărită de omul în cauză. Je for scale. |
 |
| Cetăţean responsbil |
Am pornit apoi spre Viñales şi Pinar del Rio, o rezervaţie naturală absolut superbă. Cazarea a fost chiar faină, o căsuţă chiar la marginea rezervaţiei, cu vedere la muntele fascinant, vis-a-vis de o şcoală. Avea chiar şi duş. Camera era exact la fel de mare cât cele două paturi şi un pic de culoar. Curat şi plăcut însă.
 |
| Vedere de pe Mirador. |
A fost cea mai bună masă din Cuba.
 |
| Languste |
 |
| Pui |
 |
| Orez cu legume |
 |
| Fasole neagra, legume, chipsuri din cartofi dulci |
 |
| peşte |
 |
| Rom. Adevărat de la mama lui. |
 |
| Şcoala de peste drum |
 |
| Vedere din faţa camerei |
 |
| Copiii în pauză. Şi în uniforme. |
Am admirat, am băut, am plecat la somn.
17 noiembrie 2014.
Am rămas în Viñales încă o zi pentru a merge să vizităm rezervaţia naturală, o fermă de trabucuri, plantaţii de cafea, banane şi alte lucruri interesante.
Ziua aceea am făcut o excursie pe cai prin rezervaţie cu un ghid local care nu vorbea engleză.
 |
| casa producătorilor de trabucuri |
 |
| Un bananier deasupra plantatiei de cafea |
 |
| Habar nu aveam ca ananasul e o tufă |
 |
| Floare de bananier |
 |
| Un plug în aşteptare |
 |
| Terasa producătorilor de cafea |
 |
| Invazie de libelule |
 |
| Un porc lipsit de griji |
 |
| O lecţie de făcut ţigări de foi |
 |
| Ghidul, şi caii |
Am vizitat şi o peşteră, nu cine ştie ce de capul ei, foarte populară însă din cauza zoomorfismului pietrelor.
 |
| Şarpele |
 |
| Maimuţa |
 |
| Dispersie într-un lac din peşteră |
 |
| Un localnic şi ţigara lui |
 |
| Meniul de la casa Cafelei |
 |
| Trabuc şi rom. Că doar sunt în Cuba |
 |
| Adăugaţi o legendă |
 |
| Calul meu voia doar să mănânce |
 |
| Cu-cu! |
 |
| O omidă mare. Şi foarte frumoasă. |
 |
| Încă un profil interesant din peşteră |
 |
| Cum să faci cafea |
 |
| O floare (pozele cu flori şi cu mine într-însele sunt ale Irinei, mulţumesc mult Irina Filote) |
18 Noiembrie 2014.
Ne-am întors la Havana să mai adăugăm o excursionistă, pe Ana.
Pe drum ne-am oprit să vedem un munte pictat şi ne-am oprit la Mirador (alt Mirador-mirador înseamnă un loc de unde priveşti ceva ).
 |
| Încă o vedere de la casă |
 |
| Muntele pictat |
 |
| Flori de mimoză |
 |
| O fetiţă de pe dealul Mirador |
 |
| 180 de grade |
 |
| Pe vârful dealului era o casă unde locuia familia din poze. Aveau şi un mic bar. |
 |
| Poză facută în drum spre Havana. |
 |
| Moleşită de căldură şi de Mojito |
 |
| Mojito, ziceam. |
O furtună de apropia vertiginos de Havana.
Am ieşit doar scurt să mai schimbăm nişte bani. După bănănăială ni s-a făcut foame. Irina nu a vrut să mergem la un restaurant, mie mi-era totuna, şi mi s-a părut mişto să mâncăm cu localnicii. Aşa că ne-am proptit la un colţ unde se vindea pizza. Cu bani locali. Ieftin şi bun, cum ar veni. Schepsis: a durat mult mai mult decât ne-am aşteptat. Muuuuult mai mult. Între timp furtuna a devenit uragan. Eu aveam o şapcă şi glugă, dar Irina a stat cu capul gol în tornada aia. Localnicii care aşteptau împreună cu noi păreau amuzaţi maxim de chinul nostru. Toată conversaţia s-a desfăşurat în spaniolă (eu nu vorbesc spaniolă în mod normal), ei vrând să-mi cumpere şapca, eu explicându-le că am alergat 42,195 km prin deşert pentru şapca aia, să-şi ia gândul.
 |
| Loc de muncă. Nu vă mai plângeţi. |
 |
| Hotel Inglaterra |
 |
| Hotel Inglaterra, vedere din El Prado |
 |
| Arta, stradală sau de orice fel e extrem de prezentă în Cuba |
 |
| La Floridita, restaurantul unde obişnuia să oprească Hemingway. |
 |
| Valuri lovind ţărmul |
În fine, după ceea ce a părut o zi întreagă am primit pizza, am plecat spre casă. Am mâncat, ne-am culcat. Apoi a venit Ana.
Se făcuse noapte, şi Radu ştiaun restaurant bun. Care chiar aşa a fost. Eu am mâncat ceva fructe de mare, cred, unii doar prăjituri, sau caracatiţe, ne-am matolit, am cântat Celine Dion, ne-am întos, am dormit.
19 Noiembrie 2014
De dimineaţă am plecat spre Playa Larga. Vremea era încă la fel de rea, dar ne îndreptam spre ţărmuri calde.
În drum spre Playa Larga am oprit la o fermă de crocodili. Crocodilii nu m-au dat pe spate, însă am descoperit uluită la intrare un bazin complet ignorat de toată lumea care era plin de Latimeria Chalumnae.
 |
| Un automobil în faţa fermei |
Eu şi Irina am vrut să visităm Laguna del Tesoro Guama, un sat lacustru care arată modul de viaţă al indienilor Taino.
 |
| Un indian Taino |
Ne-am întors la fermă cu câte un trandafir roşu primit de la căpitan.
La fermă ne-am distrat cântând cu trupa locală şi creând isterie în populaţia locală de vânzâtori ambulanţi care au venit să vadă noua solistă a trupei. Nu ştiu de unde au ajuns ei la o aşa concluzie, mai ales că nu ştiam versurile cântecelor .
Varianta live aici.
Am pornit apoi spre casa unde aveam să stăm.
La Playa Larga ne-am cazat într-o casă chiar pe malul oceanului, dar care puţea a pipi de pisică, buda nu avea colac şi uşa din fundul camerei se deschidea în casa unor creştini care se uitau la televizor în chiloţi.
Eu am profitat de restul zilei să fac baie în apa caldă şi limpede, şi apoi să beau bere pe plajă. Fetele au refuzat să facă baie, lucru fascinant de enigmatic pentru mine.
 |
| Un copil jucându-se în lumina apusului |
Seara am mâncat friptură de crocodil, care nu era aşa de bună cum îmi aminteam din Africa. Poate a fost altă rasă.
20 Noiembrie 2014
A doua zi ne-am trezit cu noaptea în cap ca să vedem răsăritul.
Urma să mergem la Cienfuegos şi să oprim pe drum la Cueva de los Peces şi o plajă foarte faină pentru snorkeling.
Eu şi Radu ne-am aruncat în apa amară şi extrem de adâncă, şi frica mea de apă a fost repede depăşită de varietatea de peşti superbi care înotau fericiţi în apa clară.
Am mers apoi la plaja de lângă şoseaua pe care am venit, plină de peşti coloraţi. Apa avea maxim 3 m şi era extrem de caldă.
Am mers apoi la Playa Giron, un loc unde au voie numai turisti, dar care era absolut pustie.
Am pornit din nou la drum către Cienfuegos. Pe drum mie mi s-a făcut cam rău. Mie. Nu ştiu ce am mâncat, dar trebuie să fi fost extrem de naşpa de mi s-a făcut mie rău.
Până la Cienfuegos mi-a fost doar greaţă.
Am vizitat oraşul, am făcut poze, unii au şi mâncat, mie nu mi-a ars.
 |
| Una dintre multele pancarte de pe marginea drumului |
 |
Ceilalţi au mâncat câte ceva, eu încă mai aveam mâncarea de ieri în gât. Mi-era din ce în ce mai rău.
În sfârşit, ne-am adunat, am pornit spre Trinidad. Radu a ales cel mai spectaculos drum, care trecea prin munţi, ceea ce presupune o grămadă de curbe.
Inutil să povestesc că după vreo 2 ore de curbe am dat la boboci. Cu tot metoclopramidul şi toate alea.
Bă, mi-a fost rău. Da' rău!
 |
| Muncitori adunând grâul de pe şosea. Mi-am amintit de copilarie, când recolta se punea la uscat pe şosea. |
 |
| Copii mergând către casă pe o cale ferată părăsită. |
 |
| Mocăniţaaa! |
 |
| Monumente ciudate în mijlocul nicăieriului |
 |
| Vedere către Atlantic şi Trinidad |
Am ajuns la Trinidad ratând o grămadă de privelişti faine, cu stomacul pe dos şi relativ lipsită de cea mai mică forţă. Cineva mi-a cărat bagajele înăuntru, nu ştiu când şi cum. Îmi amintesc doar că mi-era sete de muream, şi cum beam o înghiţitură de apă, cum o dădeam la boboci.
Eu am adormit, după ce gazda, farmacistă de meserie, mi-a dat ceva să înghit. Nu ştiu ce pastilă era aia, dar nu mi-a păsat. Cert e că a funcţionat. Ceilalţi au fost să mănânce.
21 Noiembrie 2014
A doua zi eram fresh, aşa că am plecat la explorat şi făcut poze.
Eu şi Irina am vrut să mergem să vizităm Cayo Coco. Am gonit către port, numai să vedem velierul care pleca spre plajă ieşind sprinten din port. Am găsit până la urmă o barcă care ne-a dus acolo.
Cayo Coco e o insulă rezervată exclusiv turiştilor, plină de crabi şi iguane, cu o plajă minusculă în care se îngrămădesc jumătate din turiştii din Cuba din ziua aia. Apoi li se dă ceva de mâncare, apoi se merge la scuba (dacă ai echipament) sau snorkeling. Bineînţeles că m-am dat cu ceva snorkeling. Fain.
Apoi ne-am întors în Trinidad, unde am plecat la explorat şi făcut poze.
 |
| Nepotul gazdei, blond cu ochi albaştri şi trăsături africane. |
 |
| O macara ţinând norii la distanţă |
 |
| Muzeul îndrăgostiţilor |
 |
| Un nenea cântând Comandante Che Guevara cu turiştii |
 |
| O străduţă unde nu prea merg turişti |
 |
| Fantomele trecutului |
 |
| Uşă către trecut |
 |
| Două fetiţe învârtindu-se pe stradă |
 |
| Cam atâta spaţiu au oamenii ăştia ca să locuiască. |
 |
| I-am dat un săpun pentru poza asta. |
22 Noiembrie 2014.
Fetele mai aveau ceva vacanţă, însă eu trebuia să plec înapoi spre Havana. Aşa că ne-am despărţit, eu spre Havana, ele rămânând încă o zi în Trinidad.
Pe drum m-am delectat cu pancarte şi localnici.
Am ajuns în Havana relativ repede. M-am cazat la o altă tanti, penru că cealaltă nu mai avea camere libere.
Aici eram mai aproape de centru, dar camera arăta un pic mai bine. Cu excepţia faptului că baia avea două uşi. Nu am aflat unde dădea celalată, avea un clănţuş pe partea cealaltă.
Când am ajuns, fetiţa gazdei repeta la pian. Groaznic. Am plecat în oraş, am mai făcut nişte poze.
M-am întors apoi la gazdă, unde mai locuiau doi americani care veneau acolo la fiecare 3-4 luni şi stăteau câte două luni. Curioasă cum de au atâta vacanţă, am aflat că sunt jucători profesionişti de poker. Din vorbă în vorbă mi-au recomandat un restaurant foarte bun în centru. Deoarece era ultima seară, am decis să mănânc ceva pretenţios.
Aşa că am plecat la restaurantul " La Terraza", situat chiar pe Prado. L-am găsit destul de repede. Am comandat tot felul de chestii. Cea mai bună masă din Cuba de departe. Servicii impecabile, extrem de bun, situat pe o terasă cu vedere la Havana. Cât aşteptam să vină mâncarea a început un deluviu.
 |
| Mojito. |
 |
| Caracatiţă |
 |
| Plouă |
 |
| Miel pe pat de banane şi pandişpan de porumb |
Am ajuns murată. Eu şi singurul rucsac, singurii adidaşi pe care îi aveam. A doua zi urma să zbor spre casă.
Seara mi-a petrcut-o batându-i măr la poker pe prietenii americani şi bând rom. M-au învăţat un joc de poker complicat, cu nişte regule încurcate. După două jocuri şi un rom eram regina pokerului.
Norocul începătorului.
Mi-am dat lucrurile gazdei să mi le usuce cumva şi m-am băgat la somn.
23 Noiembrie 2014.
Acelaşi şofer m-a dus înapoi la aeroport.
Din cele 123,7 case de check-in erau doar două deschise, pentru toate zborurile. Eram vreo 12 oameni la coadă, a durat vreo 2 ore. Nu am văzut în viaţa mea funcţionari mai lenţi ca în Cuba.
Cam asta a fost. Una peste alta, a fost fain.
Dacă planuiţi să mergeţi, nu ezitaţi,
A meritat.
O tara minunata, macar odata in viata ar trebuii sa o vizitam.
RăspundețiȘtergere