Sunt in concediu medical

Joi seara eram "de gardă" la birou. Adică era deja 7 şi, iar eu încă mai aveam serios de lucru. După o vizită la vecinul de celulă de alături (şi el "de gardă", cu un proiect de market research pe cap), văd că o iau un pic câş când iau curba sa intru în celulă. Mă gândesc ca sunt obosită, şi-i dau forjă în continuare. Termin pe la 9, dau să plec. Mă ridic, peisajul se ridică rotindu-se cu mine. Trec în revistă meniul. Da, am mâncat azi. Nu, nu am mâncat nimic verde sau zbatându-se. Deci nu e asta. Am baut apă. Deci nu e nici deshidratarea de vină. Din cauza unei crize poliurice anterioare trag concluzia ca e aritmia mea (sunt bradicardică, motiv pentru care uneori mai trântesc câte-o aritmie), aşa că mă concentrez şi mă bazez pe dumnezeul beţivilor să ajung la maşină. Funcţionează. (Există un Dumnezeu, cel al beţivilor. Dovada aici : http://www.youtube.com/watch?v=MBkret3rajA).
Mă sui deci în maşină, ajung acasă (mai mult printre benzi decât pe dânsele, dar era 10 seara, nu se pune). După ce iau uşa liftului în (fi)gură şi toate mobilele în picioare, mă apucă tot felul de gânduri negre cum că mi-ar fi crăpat vreun vas în cap de la cafea sau mai ştiu eu. Când îmi dau seama că oricum n-am pe cine să sun la ora aia (am câţiva prieteni pe care mă pot baza, dar de unul am profitat maxim în ultima vreme şi mi-a fost ruşine să-l sun, unul mai nou e sub papucul femeii căreia i s-a năzărit cum că ar fi ceva între noi si am ban, iar unul părea a fi la femei - era offline, reapărut pe la 5 dim- şi nu mi-am permis să-l deranjez).
Chemat salvarea nu mă coafează deloc aşa că pe principiul "la naiba, ce poa' să se întâmple" bag o bere şi mă culc.
Mă trezesc dimineaţa, şi mai să cad de pe scară (a patului, am pat suspendat). Gândurile negre cum că mi-a crăpat vas-n cap reapar, dar sunt suprimate. Dacă era asta era mult mai rau de-acu'.
Plec pe 3 cărări la serviciu (sau pe 3 benzi, cum vreţi). Noroc că toţi colegii mei sunt medici şi nu s-au pus la mintea mea. M-au luat "pe sus " si m-au trimis la doftor.
Diagnostic: Sindrom vertiginos paroxistic în criză. Pe scurt, otoliţii mei au plecat în vizită la domnul canal cohlear. Nu îi înţeleg. Eu i-am tratat cu toată blândeţea şi respectul.
Acum fac tot felul de mantre să-i conving să se întoarcă unde i-a pus mama natură.
Şi mă uit la Descoperi Cianăl.
E nostim.