Cum am mancat eu viermi Mopane

August 2006. Africa de Sud.
Sedinta anuala a companiei unde lucrez.

Eu pe unde ma duc, testez mancarea. Adica intreb ce pot sa mananc numai in locul respectiv, si mananc, indiferent ce e si cum arata. Dupa ce intreb la receptie in Sun City care e acea mancare, aflu cu o incantare ce m-a invadat in toata fiinta ca acel ceva ce nu se mai gaseste in alta parte sunt niste viermi, Mopane, care se ingurgiteaza prajiti, sau depinde.
La hotelul de supra-fitze unde eram cazata nu aveau, bineinteles. Cati europeni/americani/asiatici normali la cap ar cere asa ceva...dar unde gasesc? pai incercati in Cultural Village din Motseng. Cum ajung acolo? Pai vedeti ca sunt niste navete care pleca de la hotel, sunt gratis.
Hopa, bun asha, gratis, si mai ma si duc unde vreau eu.
Se facuse noapte, pe acolo cu securitatea cam nasol, umbla aia cu pusti mai ceva ca-n Texas, numai ca eu nu aflasem inca treaba asta, si anume ca aia se cam impusca pe acolo. Si nici ca gardurile electrice din jurul hotelului nu sunt ca sa nu intre animalele, ci ca sa nu intre oamenii (localnicii).
Asa ca ma sui vesela intr-o naveta. In care nu eram decat eu si soferul. Baiat bun, mi-a explicat ca in Motseng nu gasesc mancare locala, dar ma duce el undeva intr-un satuc unde e un restaurant local unde s-ar putea sa gasesc. Si ma duce gratis. Cuvantul magic. Yupi, roadtrip!
Ma, in prostia mea am nimerit bine. Baiatu' de la volan o fo chiar finutz, m-a dus unde a zis, si nici nu m-a impuscat. Ajung acolo, un local dragutz, cu joc de fotbal de-ala cu piticotzi la frigare, bere la litru, ceaunele cu mancare aburinda la vedere, ce mai, paradis. Dar n-aveau viermi. Da, cred ca n-a fost nimeni mai trist afirmand asta, dar uite, o spun, cu tristete adanca nedisimulata : nu erau viermi in local.
Una peste alta o fo frumos, am mancat de toate (am zis ca daca nu-mi dau ei viermi, poate fac eu), m-am imprietenit cu Anna, proprietareasa, cu Mehu (sau asa ceva) picolitzul, ce sa mai frumos. Dupa 2 litri de bere eram vedeta serii. Am plecat dupa doua ore, intr-un mare show de adio, ce tragedie cum se termina abrupt o prietenie asa de frumoasa... ce sa mai, Sofocle.
Nu mai stiu cum m-am intors la hotel. Parca per pedes, ca-mi amintesc vag un podetz cu pietre colorate.
A doua zi, sedinte, alea alea, seara, surpriza, ne duc sa mancam intr-un loc special.
Eh, da, ne-au dus la localul respectiv. Nu va descriu fetele superiorilor mei ierarhici cand am sarit si m-am pupat cu toata lumea, si-i mai si stiam pe nume.
Ma rog, a trecut, s-a terminat seara, s-a terminat cu sedintele in Sun City, plecam in Zambia.
Intr-o seara, ne duc organizatorii intr-un satuc de-asta de-al lor, unde mai pot si ei saracii sa isi arate cultura. Foarte faina cultura, dealtfel.
Am batut la tobe, am dansat, ne-am pictat pe fete, ne-am impletit parul, ce sa mai distractie ca-n Regie.
Ne asezam la masa, pe masa niste boluri cu gustari, ceva gen chipsuri asa, sau alune, cum vreti sa le ziceti. Si-am zis : "Halleluya!!!!". Erau viermi Mopane, greieri prajiti si alte bazdaganii. Am mancat, mi-am satisfacut foamea de cultura culinara. Chiar bune. Sentimentul de implinire pe care l-am incercat eu insa a fost umbrit de sentimentul de groaza al colegilor care intai au mancat, si dupa aia au intrebat ce mananca.
Oricum, mie mi-au placut. Daca ajungeti pe acolo, sa incercati.