Un drum la Timisoara

No, martea trecuta am avut ceva trebi prin Timisoara. Oras frumos, au si aeroport.
Asa ca m-am dus cu avionul. De dimineata ma trezesc la 5, fac o cafecita, calc costumul, ma fac gigea. Chem taxi. 4 minute. Cobor. Il vad, ma indrept senina spre dansul. Si a trebuit sa ma opresc dupa 3 pasi, ca finca in drum spre mine l-a luat in plin alt taxi. Nush de ce dar am sperat ca nu e taxiul meu totusi. Bine, eu fiind eu, nu m-am indoit nicio secunda in sinea mea, dar am sunat sa verific. Da, era al meu, dar au trimis altul.
Plec, ajung la aeroport, ajung la Timisoara, fac ce am de facut, imi sparg si iPhonu' pe post de bine-ati-venit-in-Timisoara, si ma sui in masina colegului care trebuia sa ma duca inapoi la aeroport. Cam la mustata. Ploua de rupea, un trafic infernal. Dupa ce i-am facut capu' patrat bietului om "ia-o pe banda aia, calc-o, fa aia, du-te pe dincolo", iesim la 18.34 din Timisoara. Last check-in la 18.35. Acu' ultima speranta era in colega mea care plecase un pic inainte si care i-a spus domnului de la check-in ca vin si eu. Speranta nu murise, dar avea sa fie ucisa brutal 2 minute mai tarziu cand am prins bariera. In Timisoara, INAINTE de intrarea in aeroport e o cale ferata. Care, in afara pozitionarii de geniu, lasa sa circule trenuri in acelasi timp cu zborurile, ca nu cumva sa nu profite de sansa de a face oamenii sa mai si piarda avioanele. Eh, acu, nu numai ca venea cu viteza melcului turbat, dar a mai si oprit pe sosea. Cica are statie fix acolo. Sau trasese unu' semnalu' de alarma. Sau ceva. Cert e ca s-a oprit fix pe sosea vreo inca 4-5 minute. Am ajuns si eu pe la 18.50 la check-in.
Eh, voi ce ziceti, l-am prins?
Pai domnul de la birou numai ce se pregatea sa inchida shandramaua. M-a vazut la fix, am dat cu buletinu' asa de la distanta, m-a inscris, m-am suit in avion.
Partea buna in a fi eu e ca nu ma plictisesc deloc. Partea proasta e ca sigur o sa mor de inima.