La cererea publicului - Stupa

Stupa este echivalentul buddhist al crucii crestine, cum ar veni. La manastirile mari sunt 8, diferite in partea din mijloc, care reprezinta cele 8 evenimente importante din viata lui Buddha (mai multe informatii aici :http://www.stupa.org.nz/ si aici : http://www.associatedcontent.com/article/1527357/the_8_great_buddhist_stupas.html?cat=34) .

Oricum, peste tot pe marginea drumului sunt gramezi de pietre, care sunt un fel de stupa construite de cei care trec pe acolo, ca o rugaciune, daca vreti.

O stupa se construieste in jurul unui bat de lemn, care trebuie sa fie dintr-o bucata. Primul nivel reprezinta pozitia in lotus, si la constructie se pun fructe si alimente incorporate in el. Nivelul urmator reprezinta corpul, in el se pun pietre pretioase. Nivelul urmator reprezinta capul. Aici se pun mantre. Conul dinspre varf are cateva spirale si reprezinta parul carliontat al lui Sidharta Buddha. In varf se pun soarele si luna, simbol al (re) nasterii si al mortii.

La cererea publicului - Panourile

Deoarece am fost certata ca nu am pus detalii si poze mai multe incerc sa ma straduiesc mai mult.
Le multumesc "poetilor" care mi-au reprosat talentul literar (lipsa lui) de asemenea. N-am de gand sa public carti (am trecut prin asta, nu e aducator de mari satisfactii, ca dovada ca nici nu mai am volumasul respectiv) , pur si simplu povestesc. Atata pot eu.
Asadar, revin cu detalii si poze.

Drumul e presarat cu diverse sloganuri moralizatoare.
Aici sunt doua exemple, ce-am apucat sa pozez.
Mai erau si altele de genul "Speed Thrills but Kills", sau "It's better to be Mr. Late that late Mr...", "Don't be a dama in the land of lama" (dama e un fel de zeu), si alte cateva legate de alcool, poate mi le amintesc.

Ca si completare, am vazut un documentar candva despre rata infectarii cu HIV in India, care e undeva pe la 30% in orasele mari. Mi se pare exagerat. O fi.

Drumul catre Khardung La : bilant final

Obiectiv principal : primul motociclist roman pe cel mai inalt drum accesibil cu vehicule motorizate din lume = bifat.
Obiectiv secundar 1 : sa nu ma tavalesc = nebifat. Doua cazaturi si un impact frontal. Bilant: cateva vanatai belea, un Royal Enfield pe nume Ben schilodit serios.
Obiectiv secundar 2: sa nu-mi rup nimic = bifat.
Kilometri parcursi Delhi - Khardung La = aproximativ 1800 din care aproximativ 1100 pe motocicleta.
Altitudine maxima atinsa = 5602 m.

La vara: Namibia.
In iarna 2010-2011: Patagonia prin Anzii Cordilieri.

Pe motor, bineinteles :)

Drumul catre Khardung La (zilele 13-14)

Ziua 13 (joi, 8 octombrie 2009): Delhi - Agra (Taj Mahal) -Delhi

Ce mult te-am iubit, Paraschivo...

Agra a fost o mare dezamagire. Deja obosita, drumul pana acolo prin traficul acela oribil m-a extenuat efectiv. In imagini exemple tipice ale modului in care sunt utilizate ricsele, care sunt ganditepentru un sofer si 3 pasageri. In dreapta se vede cum soferul sta in poala unuia din cei 3 pasageri care stau pe bancheta soferului.
Din pacate nu mi-a iesit foarte bine aceasta poza. Pe motocicleta respectiva, pe rezervor mai era un puradel, iar mama tinea un tzaca la cateva luni in brate. Cam atat despre siguranta in trafic...

Taj Mahal. Monumentul iubirii si al hotilor de buzunare. Nu m-am putut bucura de vizita, pentru ca am fost mult prea preocupata sa imi apar borseta de hoti. E mult mai mic decat imi imaginam, inauntru e un gard de sarma si multi porumbei needucati, care-si fac nevoile pe iubirea majora inchistata in monumentul maret.

Cireasa de pe pupaza: n-a fost zi in vreun oras al Indiei sa nu vad cel putin 3 cupluri de barbati care se tin de mana. La Taj Mahal era plin de ei. N-am inteles care-i faza.




Ziua 14 (vineri, 9 octombrie 2009): Delhi - Helsinki - Bucuresti.

Casa dulce casa.

In afara de faptul ca zborul de la Helsinki la Bucuresti a fost un fel de vizita in masina de spalat, nimic de povestit (vant din coada de 200 de km/ora, er, ce pot sa zic, a fost fun, mai ales lambada stewardeselor pe culoar).

Drumul catre Khardung La (zilele 11-12)

Ziua 11 (marti, 6 octombrie 2009): Leh - Khardung La- Leh (100 km)

I believe I can fly.

Am primit alta mobra, tot un Royal Enfield, dar 350 cc. Aveam sa aflu ca e mai capra decat cealalta, si mai lenesa. Asta nu avea decat oglinda de pe stanga, deci nu aveam nicio posibilitate sa stiu daca am ceva in spate, fapt care m-a deranjat serios toata ziua.
Drumul pana sus a fost foarte placut insa, fiind chiar bun primii 35 de km, ascensiune constanta pe versantul muntos, plina de curbe in ac de par. Aproape de varf, l-am reintalnit pe Mike, caruia ii promisesem un telefon cand ajungeam in Leh, insa Vodafone este restrictionat in zona Jammu-Kashmir, din ceva motive de securitate care mi-au depasit puterea de intelegere.
Pe masura ce urcam era din ce in ce mai frig, iar cu cativa km inainte de varf a trebuit sa opresc sa-mi pun manusile de goretex ca deja mainile mi-erau scutz.
Am ajuns la 5602m , cel mai inalt punct accesibil cu vehicule motorizate,undeva in jurul orei 12.
Primul motociclist roman acolo.

Am stat cam o ora sus, din care jumatate am stat la "poze cu maimuta", cum zice un prieten bun. De-a lungul intregii calatorii am fost rugata sa fac poze cu tot felul de oameni, lucru pe care l-am inteles destul de tarziu. Cert e ca la fiecare oprire se gasea cineva sa vrea "poza cu maimutza". Asta pentru ca, daca o femeie singura pe motocicleta e ceva destul de rar aici, acolo e ceva "o data-n viata". Plus ca au un cult pentru pielea alba (marea majoritate a reclamelor la creme sunt pentru creme care albesc pielea, si la femei, si la barbati) si de asemenea o fascinatie pentru parul rosu (se vopsesc cu henna, ca sa se faca rosii in cap, e considerat ceva de genul "rasa superioara"). Eu fiind roscata pistruiata cu pielea un fel de telemea cu puchi, cred ca paream un fel de extraterestru pentru ei.

Drumul inapoi a fost foarte placut, exceptand senzatia de grrr pe care o aveam de fiecare data cand ma depasea cate ceva (pentru ca nu auzeam si nu vedeam nimic in spate, n-aveam oglinda).

Ziua 12 (miercuri, 7 octombrie 2009): Leh - Delhi

Army dreamers.

Am parasit Ladakh dimineata devreme. Din cauza atentatelor din zona, in aeroport erau mai multi soldati decat pasageri, iar controlul de securitate e foarte strict.
La Delhi am nimerit in ziua celui de-al 6-lea festival pe care l-am prins in cele 13 zile cat am stat acolo, nu am reusit sa inteleg macar cum se cheama, daramite sa tin si minte (urmand ca un festival foarte mare, Diwali, sa aiba loc pe 15 octombrie). Cert e ca era un festival al oamenilor casatoriti.
M-am plimbat prin oras pe jos, si nu pot descrie senzatia decat ca infioratoare: aveam senzatia permanenta ca sunt tavalita la orice traversare de strada, imbrancitul e ceva comun, motociclete pe trotuar asisderea, mirosurile cela mai diverse ( de la prajituri la cadaverina) se succedau cu o viteza naucitoare. Cel mai ciudat e ca senzatia cumulata finala a fost placuta. Chiar mi-a placut sa ma plimb pe acolo, fara vreun motiv rational care sa explice asta.